Zebra

Vouă vi se întâmplă să povestiți singuri pe stradă? Nu de alta da’ în ultima vreme mă surprind cam des făcând asta și-ncep să mă îngrijorez. 😱

Ce mă face să povestesc singură? „Boala” națională-n Belgia: când vrei să traversezi pe trecerea de pietoni și șoferii trec în viteză la milimetru pe lângă tine, uitându-se ori urât la tine, ori surprinși că ești acolo! Nimeni nu te lasă să treci, din contră, îs mirați că le ieși în cale.

Nu odată am pățit să și oprească mașina și să mă-ntrebe: „Da’ n-ai văzut că vin?”.

Păi io te-am văzut că vii, da’ tu trecerea ai văzut-o nene? Că stau ca tuta de-un sfert de ceas încercând să pun și io vârful pantofului pe prima dungă albă, da’ nime’ nu mă bagă-n seamă de parcă aș fi invizibilă!

Și bineînțeles că-n sfertu’ ăla ce ceas dau „mînînțăl” din buze și le fac dedicații tuturor șoferilor care trec în trombă.

Când în mod surprinzător un șofer oprește totuși și mă lasă să trec îmi vine să-i fac mătănii și să-l pup! Mai că-mi dau lacrimile de bucurie!

Io știu că ăștia nu-s învățați să vadă oamenii umblând pe stradă, că toți ori îs în mașini, ori pe biciclete, da’ no, când au luat carnetul cred c-au învățat că dungile alea albe desenate pe șosele nu înseamnă ca-i vreun zoo prin apropiere și să fie atenți că s-ar putea să le apară vreo zebră-n cale, nu? 😜

Am ajuns să-mi fie frică să încerc să traversez. Și știți ce-i culmea? Dacă vreau să traversez în locuri fără trecere de pietoni, atunci toți mă lasă! Nu pricep și pace…

O fi vreo altă regulă în Belgia?

Mai știi…

Până o să elucidez misteru’ continui să povestesc singură pe stradă și să sper s-ajung întreagă pe partea cealaltă de drum.

Cu iubire,

Aura.

17/01/2019

Hamme.

 

 

 

 

 

 

Reclame

13 gânduri despre „Zebra

  1. Dar semafoare nu sunt? Sau au o problemă cu Bolivia… și nu suportă acest tricolor. Dacă e după șoferi, sunt grăbiți și când n-au de ce. Dacă e după pietoni (ca să fim corecți) ar trebui ca mașinile să ruleze cu 20 la oră și să se oprească ori de câte ori cuiva îi trece prin cap să traverseze tocmai prin fața lui.
    Ideea este să nu vă hazardați niciodată, pentru ca să ne povestiți nouă pe urmă…ce considerați. Ce povestiți de una singură, nu se pune. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu sunt semafoare, e un orășel… 😊 Chestia e că mulți dintre șoferi chiar nu au habar că ar trebui să încetinească și nu se prea așteaptă să fie pietoni. Da’ no, m-am obișnuit și așteptăm cuminți – și io și cățelul – să treacă toți, și-apoi trecem și noi. Mai nasol e când suntem deja pe trecere și vin în viteză, io aș putea să fug dar bietu’ Edi… nu mai poate. 😥

      Apreciază

      1. Lasă că și dacă ar fi mai zvăpăiat… Să vă treacă târâș dincolo, iar nu ar fi bine. Cățel cuminte… Înseamnă că bietul Edi este, cum vine vorba, așa… mai puriu. tare drăguțe sunt animalele atunci. Au cuviință, cumpătare, bună-creștere… și când le vorbești, de li te uiți în ochi, juri că te și înțeleg

        Apreciat de 1 persoană

      2. Edi m-a-nțeles întotdeauna. ❤️ Știu că toți stăpânii spun același lucru, dar chiar e un câine special. În farmacii, la bancă, în magazine, concedii, etc. l-am luat peste tot. Era suficient să-i fac un semn discret și încremenea. Îl trimiteam să ducă telefonul sau telecomanda la Adi sau să trezească băieții, știa care jucărie trebuie să mi-o aducă(făcea diferența dintre minge,ursuleț, șoricel, maimuță), își aducea castronul pentru mâncare… și câte și mai câte! Acum are 14 ani… e bolnav de un an de zile, l-am operat de cancer în septembrie, e aproape surd și orb, are hernie de disc și-l car de multe ori în brațe… Dar Edi e puiul meu mai mic. ❤️❤️❤️ Și da, pot să jur că mă-nțelege…

        Apreciat de 1 persoană

      3. Nu știu de ce mi-a sunat „stăpân” în dizarmonie cu realitatea. Sunt sigur că ați fost (și sunteți încă pentru multă vreme, sper) foarte buni prieteni și tovarăși de viață. Dar când te gândești că este un bunicuț nonager… vă înțeleg grija.
        L-am văzut pe Edi în niște cadre postate de dvs. Este un personaj deja… Poate merită niște povestiri, ce ziceți?

        Apreciat de 1 persoană

  2. O da, cu siguranță merită, el apare constant în postările mele 🙂 dar acum îmi este foarte greu s-o fac.
    Și cuvintele pe care ți le-am scris mai sus mi le-am smuls parcă din inimă…
    De când s-a îmbolnăvit lumea mea e alta, altfel… Și încă încerc să mă obișnuiesc cu ea.
    „Aceeași senzație de-atunci, de după operația de-acum doi ani o am acum, cu Edi. Câinele meu. Complet neputincioasă asist la ce se-ntâmplă și nu pot face nimic. Urlu și țip în tăcere. Plâng fără lacrimi. Durerea taie în carne vie și n-am cum s-o opresc.
    Atâta doar: aștept…”.
    https://aurablupu.com/2018/09/05/asteptare/

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s