Așteptare

 

Chiar dacă ai sufletul sfâșiat de durere, chiar dacă inima-ți sângerează iar ochii îți plâng, nu ai ce face. Ziua vine. Noaptea trece. Și trebuie să trăiești. Să te îmbraci, să mănânci, să-ți continui viața. Să mergi înainte. Să speri. Că azi va fi mai bine decât ieri. Că mâine va fi mai ușoară durerea. Că poimâine o să reziști – poate – mai mult.
Nu ai ce face. Mâinile parcă-ți sunt legate. Gura astupată. Ochii acoperiți.
De parcă-n gură ai avea sticlă pisată… pe care oricât încerci s-o scuipi, s-o ștergi cu o cârpă, apare alta-n loc. Și-ncepi să te sufoci, simți sângele cum îți curge din gură, cald, șiroind, cu miros ruginit, amărui, înțepător…

O senzație cumplită.

Pe care acum o am din nou…
Un coșmar ce m-a urmărit și mi-a bântuit nopțile multă vreme.


Auzi doar sunetul aparatelor. Vezi ca prin ceață. Tavanul e alb. Vrei să-ți întorci capul și nu poți. Încerci să-ți miști mâna. Nimic. Tremuri. Ți-e atât de frig! Te sufoci iar masca de oxigen nu te-ajută destul. Gâtul te ustură și te doare cumplit. Nu poți să-nghiți. Auzi voci… Și-ți amintești unde ești. În sala de operație. Te-au anesteziat deja, dar anestezia nu și-a făcut complet efectul, pentru că tu auzi și vezi și simți! O să te taie pe viu! Vrei să urli, să strigi, încerci să te zbați, să-i anunți cumva că tu nu dormi, să nu te opereze încă! Auzi aparatele luând-o razna, bipăind tot mai rapid. Și simți o mână pe umăr. Auzi foșnete și agitație-n jurul tău. Și-apoi vezi doi ochi căprui, calzi și blânzi și-un zâmbet luminos.
– Uite cine s-a trezit! Nu te speria, e bine. Ai trecut de operație. Liniștește-te. Ți-e frig? și simți aerul cald ce te învăluie sub pătură.
Ești buimacă. Năucă. Și complet dezorientată. Cum adică „ai trecut”? Că doar acum câteva secunde ți-au pus masca pe față…
Reușești să-ți miști un pic de tot capul și ochii-ți cad pe-un ceas.
E 11 și 10…
Și te calmezi imediat…
Ai intrat în operație la 9 fără un sfert.
Și-adormi, acum liniștită.
Ai scăpat.
N-o să te taie pe viu…

Aceeași senzație de-atunci, de după operația de-acum doi ani o am iar acum…

Complet neputincioasă. Nu pot face nimic.

Urlu și țip în tăcere.

Plâng fără lacrimi.

Durerea taie în carne vie și n-am cum s-o opresc.
Atâta doar: aștept…

Să treacă odată.

Aștept.

Aura B. Lupu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

2 gânduri despre „Așteptare

  1. A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:

    Chiar dacă ai sufletul sfâșiat de durere, chiar dacă inima-ți sângerează iar ochii îți plâng, nu ai ce face. Ziua vine. Noaptea trece. Și trebuie să trăiești. Să te îmbraci, să mănânci, să-ți continui viața. Să mergi înainte. Să speri. Că azi va fi mai bine decât ieri. Că mâine va fi mai ușoară durerea. Că poimâine o să reziști – poate – mai mult.
    Nu ai ce face. Mâinile parcă-ți sunt legate. Gura astupată. Ochii acoperiți.
    De parcă-n gură ai avea sticlă pisată… pe care oricât încerci s-o scuipi, s-o ștergi cu o cârpă, apare alta-n loc. Și-ncepi să te sufoci, simți sângele cum îți curge din gură, cald, șiroind, cu miros ruginit, amărui, înțepător…

    O senzație cumplită.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.