Nicula

Aura B. Lupu

Taina Sfântului Maslu.

Acum vreo 16-17 ani habar n-aveam io ce-nseamnă. Până când o mătușă (Dumnezeu să-i dea sănătate! ) m-a dus la Nicula. La icoana făcătoare de minuni. Bine, nu prea credeam io în de-astea pe atunci, nu eram o „crezătoare” convinsă, ca mai toți tinerii rebeli, crescuți în regimul comunist. Credeam în Dumnezeu da’ în minuni nu prea.

Și m-am dus la Nicula. La Taina Sfântului Maslu. Vineri de vineri.

Iarnă. Un ger de crăpau pietrele. Luam autobuzul din fața spitalului. Autobuz vechi. Neîncălzit decât de suflarea oamenilor. Plin ochi. Ne ducea până la poalele dealului, că mai sus nu putea, era drumul prea alunecos și întortocheat. Așa că de acolo urcam pe jos. În tăcere. Ajungeam la mănăstire. Plină ochi. Mirosuri fel de fel. În post oamenii mănâncă muuuult usturoi și ceapă. Iar hainele pe vremea aia se țineau la naftalină.

Aerul greu, îmbâcsit. Naftalină, lumânări, fum…

Vezi articolul original 307 cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s