Nicula

 

   Taina Sfântului Maslu.

   Acum vreo 16 -17 ani habar n-aveam io ce-nseamnă. Până când o mătușă, (Dumnezeu să-i dea sănătate!) m-a dus la Nicula. La icoana făcătoare de minuni. Bine, nu prea credeam în de-astea pe atunci, nu eram o „crezătoare” convinsă, ca mai toți tinerii rebeli, crescuți în regimul comunist. Credeam în Dumnezeu dar în minuni nu prea.

Și m-am dus la Nicula. La Taina Sfântului Maslu. Vineri de vineri. Iarnă. Un ger de crăpau pietrele. Luam autobuzul din fața spitalului. Autobuz vechi. Încălzit doar de suflarea oamenilor. Plin ochi. Ne ducea până la poalele dealului, mai sus nu se putea, era drumul prea alunecos și întortocheat. Așa că, de acolo urcam pe jos. În tăcere. Ajungeam la mănăstire. Plină ochi. Mirosuri fel de fel. În post, oamenii mănâncă muuult usturoi și ceapă. Iar hainele, pe vremea aia, se țineau la naftalină. Aerul era greu, îmbâcsit. Naftalină, lumânări, fum, toate amestecate. Mi se făcea instant rău. Primul impuls era să fug afară, la aer curat. Dar nu puteam, pentru că mătușa mea mă târa direct în fața altarului, unde era aglomerația mai mare, să ajungem sub patrafir, când se citea din Evanghelie. Acolo, așezată în genunchi, nu mai mișcam. Respirații una-ntr-alta. Ce rugat? Ce auzit ce ziceau popii? Io nu mă gândeam decât la cum să nu leșin. Ochii icoanei mă urmăreau parcă. Cu răbdare. Cu îngăduință.

   O săptămână. Două, trei… Până când, la un moment dat, am simțit că nu mai pot. Gata. Acum nu numai că leșin, dar dau ortul popii! Nu mai puteam respira, urechile îmi vâjâiau, ochii mi se împăienjeniseră, inima îmi bătea cu putere. Mi-am agățat privirea de ochii icoanei. Am încercat să trag aer adânc în piept, pregătindu-mă să simt mirosul acela greu și îmbâcsit. Dar am simțit miros de flori. Aer proaspăt, de primăvară.

   Într-o mănăstire, mică pe vremea aceea, în plină iarnă, printre toate mirosurile grele și îmbâcsite, eu am respirat aer curat de primăvară.

   Am respirat încă o dată, să mă conving. Tot flori. Tot aer curat. Cu fiecare respirație, îmi reveneam. Pentru prima oară nu doar că auzeam vocile sfinților părinți, dar acum le și înțelegeam vorbele.

   M-a inundat un sentiment de bucurie. Recunoștință. Și iubire nemărginită. Icoana n-a lăcrimat. Însă eu, da.

   Iar de atunci, de fiecare dată când întru în Nicula, plâng. De bucurie. Și recunoștință.

   A fost minunea mea personală. Unică. Autentică.

Aseară am fost la Taina Sfântului Maslu, în Aalst. Doamne, și ce bine că am fost! Mi-ai amintit ce uitasem de prea multă vreme. De mirosul de flori. Și de aerul proaspăt de primăvară. Voi, îl simțiți?

Cu drag și cu iubire,

Aura.

Noiembrie 26, 2017

Fragment din „Trăirile Aurei” pe care le găsiți aici:

https://www.libris.ro/trairile-aurei-vol-2-aura-b-lupu-LIB978-606-029-131-2–p13043428.html

și aici:

https://www.amazon.com/Trairile-Aurei-Romanian-Aura-Lupu/dp/6069461800/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1539669195&sr=8-1&keywords=trairile+aurei

 

Mulțumesc!

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

 

 

 

 

2 gânduri despre „Nicula

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.