Bucuria pe care ți-o aduce un animal de companie nu pot s-o compar cu nicio altă bucurie. Da’ nici durerea…

Ziua de ieri a fost oribilă.

Ieșind cu Edi la alergat (sau mă rog, o încercare de alergat, plină de gâfâieli și pauze repetate că mi-am ieșit rău din formă) am observat că Ediță al meu trăgea că apucatu’ către drum. La început m-am gândit că no, miroase el ceva (că din trei simțuri ăsta ce-l mai are citov, de văzut așa-și-așa iar de auzit spre deloc).

Însă pe drumul de întoarcere mi-am dat seama că-i altceva, își scutura și capul și-și pierdea parcă echilibrul.

Vă dați seama că am mers direct la veterinar.

Panica, durerea, neputința, neacceptarea, mila,și multe alte sentimente m-au încercat ieri pentru prima dată.

Edi împlinește mâine 13 ani.

Un gând pe care-l alung ca pe-o muscă de aia care tot vine și te bâzâie.

Și…