Jurnal de călătorie II

În prima seară am căzut la datorie lată. M-am prăbușit pe pat și-am dormit dusă vreo 12 ore. Când am făcut ochi am ieșit pe balcon și… surpriză: răsărea soarele!

Am crezut că spectacol mai măreț decât apusul soarelui în mare nu există… Dar apoi am văzut răsăritul… și-am rămas fără cuvinte  În fața unei astfel de măreții nu poți decât să te închini. Și să mulțumeșți divinității că te-a făcut părtaș ei.
O contemplare. O închinare. Și-o promisiune… Că va fi o zi minunată.
Și-a fost…
Am găsit o plajă splendidă la 5 minute de hotel. Cum io de-o vreme-ncoace fac alergie și nu mai pot să stau la soare, intru-n apă până-n gât, cu ochelarii pe nas și șapca pe cap. Mai înot, mai fac pluta, mai încerc să prind peștii… până mă zbârcesc și-ncep să-mi clănțăne dinții-n gură, rezist câteva ore.
Când ne-am așezat prosoapele pe plajă, lângă noi era o familie de ruși: el, ea și copilu’. Ea a intrat deodată cu mine în apă, bărbații au rămas (și-al meu și-ai ei) pe mal. La un moment dat văd că bărbații ei îmi făceau mie semne. Mă uit în jur… numa’ io. Mă uit iar pe mal, ei continuau să-mi arate că merg la bar să-și ia de băut. Io iar mă uit de jur împrejur… clar, în zona aia eram singură cuc. Hm, dau din umeri și-ncep să râd. Păi no, de mine mergeți și dacă vreți luați-mi și mie ceva, că nu mă supăr. O văd pe nevastă-sa departe, în stânga mea, printre alți scăldători că le făcea disperată semne cu mâna. Amândouă blonde, cu ciabilici pe cap și ochelari de soare, în apă până-n gât… ne-au confundat.
No, se mai întâmplă, îmi spun io-n gând.
După o vreme îl văd pe-al meu că-mi face semne. El mă „ginise” corect. Mândră nevoie mare că bărbatu’meu mă recunoaște, îi răspund și-i strig să-mi ia și mie o limonadă (că rușii când și-au dat seama de confuzie, nu mi-au mai mai cumpărat nimic, zgârciții!).
Și-l văd când se întoarce cum se îndreaptă spre prosoapele nostre da’ se-oprește câțiva metri înainte. Se proțăpește lângă o cucoană, răsturnată pe-o rână și cu șalu’ pe cap. Hm, bărbate oare ce faci? Îl văd că se instalează tacticos lângă dânsa… Mă umflă râsu’. Să vezi că mă confundă cu aia! Și-ncep să râd în hohote, prevăzând urmarea. Și-așa și e. Se ridică tanti și se chiorăște la el : ” Da’ ție ce-ți trebe bre?”. Al meu belește ochii, ridică mâinile și-i citesc pe față stupoarea și pe buze scuzele. Și-o-tinde-n varză ca pușcat. Ajunge la destinația corectă și-l văd cum mă caută cu privirea-n apă. Io deja mă sufocăm de râs.
No zic, hai să ies din apă și să-l consolez, că văd că-i venea să intre în pământ de rușine.
Când ajung lângă el avea ochii mici…
-Ce-ai făcut bărbate? Umbli la altele??? întreb io indignată.
-No bine și tu amu! îmi răspunde îmbufnat (tăt el!).
-Păi no, zi și tu, să nu mă recunoști? În halu’ asta am ajuns? îl cert io, răzând încă.
-Da’ de unde sărăcia să știu că nu ești tu? Blondă, cu șalu’ pă cap, am crezut că tu ești! Când m-am uitat mai bine și-am văzut că are-un neg pe buză, m-am dumirit, da’ atunci era deja târziu, că se ridicase și se uita urât la mine! mi-a explicat el supărat.
Amu’ nu știu ce-l supărase mai tare. Confuzia sau reacția doamnei.
Toată ziua m-am amuzat pe chestia asta. Când vedeam vreo blondă îl și atenționam:
-Vezi să nu te-apuci s-o pipăi că nu-s io! Și-ți mai iei și vreo poșetă-n cap!
-No, îmi mai scoți mult ochii pe chestia asta?
-Tătă viața!!! Auzi tu, cu cine mă confundă el! Ha!

Așa că dragele mele io zic c-ar fi mai bine să vă puneți panglici, așa, ca la valize, să vă recunoască partenerii.
Că dacă se iau după culoarea părului… dau de belea.

V-am țucat!
Cu dragoste,
Aura B. Lupu
DSC_0050

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s