1997

     Cireșele împrăștiate pe covor lăsaseră dâre sângerii. Bolul primit de la maică-sa era țăndări. Bucăți din el săriseră până pe hol. A. s-a ridicat gâfâind și horcăind, cu o mână ținându-se de gât și pe cealaltă apăsând-o pe pieptul mic și fragil (la o înălțime de 1,69 avea doar 49 de kg și era numai piele și os), încercând să-și potolească bătăile nebune ale inimii, să-și revină din amețeala care făcea pereții camerei să danseze, chinuindu-se să respire, să tragă aer în piept. Nu se gândea la durere, la loviturile încasate, nu se gândea decât la cât de norocoasă era că nu erau și copiii acasă și că era singură cu el. Îi dusese cu o zi înainte, la bunici…

     – Și-mi bag p… în mă-ta și tac-tu! Amu ni mă duc să iau copiii de-acolo! a urlat M., exact când A. a ajuns în hol.

     A privit, mirată parcă, bucata de ciob pe care aproape călcase și-abia atunci, auzindu-l urlând, A. a început să simtă o durere rece, nu în față, unde o lovise el, ci-n piept. Era un fel de durere amestecată cu ură. 

 

     După ce-a izbit castronul cu cireșe de pereți, după ce-a lovit-o și-a strâns-o de gât, urcându-se pe pieptul ei micuț și slab cu genunchii lui osoși și ascuțiți, acum o mai și înjura? O mai și amenința – iar! – că-i ia copiii?

     – Ba nu!!! se împotrivi A., regăsindu-și vocea. Nu iei pe nimeni și nu mergi nicăieri! Îi lași în pace, auzi? Măcar ei să nu vadă și să audă așa ceva, ticălosule și bețivule ce ești! i-a strigat ea pătimaș și-apoi s-a aplecat să ia ciobul din calea ei.

     Când s-a ridicat, încă amețită și tremurând, A. i-a văzut ochii amenințători, pumnii strânși și rânjetul răutăcios și-a știut ce-o să urmeze. Mai ales că avusese curajul să-i răspundă – era clar că iar o va pedepsi. Da, urma o altă tură. Alte palme, alți pumni, alte strigăte…

     Fără să se mai gândească, A. a strâns ușor în palmă ciobul pe care tocmai îl culesese de pe jos și-apoi l-a aruncat, cu  toată puterea și ura adunate, înspre el. A știut că l-a nimerit când l-a văzut aplecându-se de burtă. N-a știut, însă, unde anume îl lovise. Abia când M. s-a îndreptat, a văzut cu groază sângele șiroindu-i printre degete. Roșu. La fel ca cireșele zdrobite de pe jos…

 

     M. a privit-o cu ochii tulburi, amețiți de băutură, plini acum și de spaimă. O spaimă care încet, încet, se transforma în furie. Oarbă. A. a încercat să fugă spre sufragerie, dar n-a mai apucat să intre. Bărbatul, surprinzător de agil, deși băut, a prins-o de păr și-a trântit-o pe canapea. A urmat o avalanșă de lovituri de care, oricât ar fi vrut, A. nu s-a mai putut feri. Parcă nici nu le mai simțea. Auzea bufniturile, zgomotul lor înfundat, sec, și icnetele care le însoțeau, fără să-și dea seama ale cui erau. Ale lui? Ale ei: Nu mai conta. Se gândea doar, cu disperare, că acum, cu siguranță, o să-i rămână urme pe față. De data asta oare cum o să le mai poată ascunde? Ce motive o să mai invoce, când puținii prieteni cu care se mai vedea o vor întreba de unde le avea? Devenise expertă în a găsi explicații pentru vânătăile ce-i apăreau de pe-o zi pe alta. 

     – Vezi ce-ai făcut, nebună ce ești? Vezi??? urlă M.

     Și, în timpul care parcă se oprise-n-loc, îi apăsă rănile pe față.

     – Linge, linge! strigă el, ținându-i tăieturile pe gură, umplând-o și pe ea de sânge.

     Roșu. La fel ca cireșele zdrobite de pe jos. Cu gust metalic, de rugină, ușor înțepător. 

Fragment din cartea „Eu. Și atât” de Aura B. Lupu.

https://www.facebook.com/auraboroslupu/

2 martie 2017

Cartea o găsiți la editura Siono aici:
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
și-n următoarele librării din țară:

Libris – Brașov
Junimea – Iași
Casa Cărții – Iasi
ELSTAR – Câmpina
Prăvălia cu Cărți – Constanța
Mihai Eminescu – București
Aida – Timișoara
Libris Eminescu – Tg. Mureș
Excelent Coffee & Books – București 

dar și pe site-ul editurii Libris, alături de „Trăirile Aurei” 1 și 2 (2+1 gratis)

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

 

Mulțumesc!