Cireșe amare

Aura B. Lupu

Cireșele împrăștiate pe covor lăsaseră dâre sângerii. Bolul primit de la maică-sa era țăndări. Bucăți din el săriseră până pe hol.

A. s-a ridicat gâfâind, ținându-se, încă, cu mâna de gât și încercând din greu să respire.

Se gândea doar ce noroc avusese să nu fie și copiii acasă. Îi dusese cu o zi înainte la bunici…

– Și-mi bag p… în mă-ta și tac’tu! Amu ni mă duc să iau copiii de-acolo! a urlat M. exact când A. ajunsese în hol.

Ea a privit, mirată parcă, bucata de ciob pe care aproape călcase și-a simțit o durere rece în piept. Un fel de durere… și ură, amestecate.

cirese amare 1

După ce că izbise castronul cu cireșe de pereți, după ce c-o strânsese de gât și-i urcase pe piept cu genunchii lui osoși și ascuțiți, o mai și-njura? O mai și amenința – din nou! – că-i ia copiii?

– Nu!!! Nu iei pe nimeni și nu…

Vezi articolul original 215 cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s