Fără bicicleta mea și mersul la muncă probabil aș înnebuni. Și fără scris, mai ales. Sunt supapele mele de rezervă. Cred că fiecare avem felul nostru de-a defula, de-a elibera tensiunea acumulată. Mai ales acum, când suntem asaltați de veștile proaste, de probleme și tragedii. Nu-i zi în care să nu aud că iar s-a întâmplat ceva: un accident mortal la locul de muncă al lui Adi, un prieten bun ce stă cu sabia lui Damocles deasupra capului, atacuri și violențe fără margini… Parcă dramele nu se mai sfârșesc. De piatră să fii și tot nu poți sta impasibil. Prietena lui Vlad abia ce s-a întors din Tel Aviv, făceau planuri să meargă împreună acolo pentru că e frumos tare. Și uite ce s-a întâmplat… Te uiți la imagini și ai impresia că-s dintr-un film, când colo-i realitatea cutremurătoare. Îndemnuri de-a fi mai buni, de-a rămâne pozitivi, de-a ne iubi unii pe alții bla, bla, bla, mi se par acum, în acest moment, fără rost. Am mai scris io aici despre asta: https://aurablupu.com/2018/01/16/schimbare/
N-o să vă îndemn să faceți nimic. N-o să vă dau sfaturi, știți să greșiți și singuri, nu?
Doar fac ce-am făcut și ieri, și-alaltăieri, și-o să fac, probabil, și mâine, și poimâine și cât s-a îndura Dumnezeu. O să mă biciclesc.
Și-o să scriu. Mereu.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
10/10/2023
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu