Simt că vine primăvara. Dimineața mă trezesc în cântecul păsărelelor, seara apuc să văd apusul când mă întorc de la muncă, iar ieri, în plimbarea cu Max prin pădure, am găsit semnul clar al venirii ei: un mănunchi alb de ghiocei. Corpul îmi vibrează de nerăbdare, aștept căldura, copacii înfloriți, apusuri spectaculoase și primăvara plină de viață ca un vițel ce iese prima oară din grajd. Mă prăpădeam de râs când, copilă fiind, îl vedeam dând din capul cu cornițele abia crescute și din copite, zburdând ca un bezmetic prin curtea înverzită, lăsând urme prin iarba proaspăt ieșită. Așa mă simt și eu. De-abia aștept. Să pot să merg iar cu bicicleta mea pe coclauri, să alerg, să joc badminton. Să las în urmă toată perioada asta grea, întunecată, iarna lungă și gri. Vreau culori, vreau miresme, vreau să văd brazda groasă, a pământului arat, să simt mirosul belții și-al florilor și să văd fluturii zburând.
Simt că vine primăvara. De-abia aștept!
Voi?
Cu drag și cu iubire,
15/02/2023



Superbi ghiocei ai surprins, Aura! 😇
Eu luna trecută am văzut ghiocei în gradina unui prieten, și tare mult m-am mirat, dar m-am și bucurat.
Atunci, să vină primăvara, pentru că și eu o aștept.
Numai bine îți doresc, Aura! 😇
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Ștef. De obicei am un alt loc în pădure, unde este un covor de ghiocei, dar n-am apucat încă să merg acolo, e mai departe. Mă bucur că ti-au plăcut, numai bine și de la mine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Superbi ghiocei! Și eu aștept cu nerăbdare primăvara 😊.
Weekend frumos, Aura! 🤗❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult, Bianca! La fel îți doresc și te îmbrățișez! 🍀💚🍀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc din inimă, Aura! Te îmbrățișez cu mult drag! 🍀💚🍀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draguţii de ei! O aştept şi eu cu nerăbdare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Potecuță!
ApreciazăApreciază