Valurile de căldură ce se ridică din asfaltul încins, alternează cu aerul rece împrăștiat de vânt dinspre pădure. Parcă aș pluti, asta-i senzația ce-o am, pedalând. Hai să fiu atentă la drum, n-am chef ca acum, înainte de concediu, să am genunchii zdreliți. Dar tot nu mă rabd să nu fac și poze, e prea fain peisajul; lavanda ce-a înflorit și miroase atâta de fain, fluturele roșu cu negru (n-am mai văzut până acum!), floarea pasiunii, două lebede, picaturile de apă ce perlează o frunză, toate complotează și mă fac să opresc. O să întârzii la muncă… dar tot nu mă rabd. E prea multă frumusețe în jur. Alți bicicliști trec nepăsători. Oare ei nu văd? Nu simt? Nu miros? Bieții de ei! Aș pune lumii întregi ochelarii mei, să vadă toți lumea așa cum o văd eu. Poate, poate, s-ar mai opri și alții, poate, poate, ar deveni mai buni, mai luminoși. O viață avem, oare de ce alegem s-o risipim, grăbiți, alergând mereu dintr-un loc în altul fără să ne facem timp și pentru sufletul nostru? Ne preocupăm să avem casă, masă, să fim sănătoși, să prosperăm. Dar de sufletul nostru, când o să ne ocupăm? Când o să-l băgăm în seamă și pe el? O să întârzii la muncă. Dar sufletul meu e plin.
Cu drag și cu iubire,
20/06/2022
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu