A trecut un an de când o mogâldeață neagră a intrat în viețile noastre. Și ni le-a făcut praf. Ni le-a întors cu susu-n jos. Ne-a umplut casa cu de toate, și cu veselie, și cu urme, griji, și cu „arome” fel de fel. Ne-a făcut (iar) dependenți. De o codiță jucăușă, de doi ochi de chihlimbar, de joc și voie bună dar și de starea lui. Suntem setați, spălați pe creier, hipnotizați, vrăjiți. El le soarele iar noi planetele ce se-nvârt ca fraierele-n jurul lui. Nu mai ai voință proprie, nu mai poți să pleci, să mai vezi și tu alte galaxii, nu mai poți face nimic fără „măria-sa”. Ocupă, cotropește tot ce poate, intră în fiecare cotlon, nu numai din casă ci mai ales din suflet. Și ce ne mai place să ne lăsăm cotropiți! Mie, căreia nu-i place să gătească, ia să mă vedeți cum stau la cratiță în fiecare zi! Cu boala pe care o are, e singura modalitate să-l hrănim. Să nu ne vadă nimeni când nu-i este bine, când vomează și se simte rău, noi suntem mai terminați ca el. Poate ați remarcat că nu scriu și nici nu pun (prea) multe poze și filmări cu el. Sunt ca o cloșcă, recunosc. Ca o mamă extra-protectoare, care are grijă de puii ei, îi ține sub aripi, nu-i expune mult și des, nu-i lasă să fie reperați de ulii, de prădători.
Ziua începe și se termină cu el. „Ce face soarele meu?”, întreabă Adi, când e la serviciu. „Bine, uite, la cratiță, gătesc”, răspund io repede. „Nu de tine, de ăla micu’ întrebam…” 😨 Și uite cum am trecut pe locul doi. Da’ nici el nu-i mai breaz, stați liniștiți, când vine de la muncă și caută prin oale, sorry, e pentru ăla mic. 😁😜
Am căutat azi prin telefon filmările mai vechi și le-am privit cu drag, cu nostalgie, cu mirare, oare chiar a fost atât de mic? Îmi încăpea în palme… https://aurablupu.com/2020/09/20/max-2/
Galaxia noastră, universul nostru poartă acum un nume, Max. Poate fi considerat exagerat de unii, poate fi combătut, contra-argumentat etc. Nu mă interesează. Știu că vacanțele noastre-s acum plănuite în funcție de el, ieșirile, plecările toate, dar asta e. Am mai scris eu și altă dată despre asta, https://aurablupu.com/2018/12/10/gift/
când te înhami la așa ceva, ori o faci serios, ori mai bine nu o faci defel. Un animal de companie presupune grijă, responsabilitate, seriozitate, implicare, nu-i un moft, nu-i o jucărie de pluș de care când te plictisești sau dai de greu, te debarasezi.
A trecut un an, cu bune, cu rele, cu mult consum și multe griji, dar fiecare minut, clipă au fost pe deplin răsplătite. De o codiță jucăușă, de doi ochi de chihlimbar care te privesc cu-atâta dragoste și duioșie încât știi că merită orice. Oricât. Chiar și să umbli numai c-o șosetă, că pe cealaltă a șparlit-o și-a fugit cu ea. 😂
Cu drag și cu iubire,
Aura.
19/09/2021
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu