(re)Interpretări

Ieri nu am fost acasă, am reușit să ajung în sfârșit la marea mult visată, unde bineînțeles că am oprit telefonul, m-am bucurat și-am savurat momentele astea atât de puține și de prețioase. Pe drumul de întoarcere l-am pornit, iar primele vești peste care am dat, au fost cele despre Patzaichin și Caramitru. M-am întristat, am zis un „Dumnezeu să-i ierte!” și-o rugăciune pentru sufletele lor, cu Adi, amândoi, astfel de vești te amuțesc, te întristează, te fac să suspini adânc. Apoi, după ce-am ajuns acasă, dând scroll pe Facebook, greața m-a cuprins, instant. Cei care mă citiți de-o vreme, știți că-s (prea) impulsivă, sinceră și directă, uneori. Și-am scris asta:

„Daaa, s-a deschis robinetul cu păreri de rău, condoleanțe, cu ioi și vai, ce sportiv, ce actor, prietenul meu bun, dragul meu amic, ce lovitură, bla, bla, bla! Bleah! Ipocrizie cât încape, ia mai mergeți unde nu intră niciodată soarele, de prefăcuți! Câți din ăștia care se dau acum loviți le-au pomenit măcar o dată numele, în ultimul an? Câți i-au vizitat la spital? Câți și-au amintit măcar de existența lor? De ce nu-i apreciem pe oamenii valoroși cât încă sunt în viață? De ce ne amintim ce valoare au, abia după ce mor? Vai, George Enescu, vai, Brâncuși, acum vai Caramitru și Patzaichin. Da, Dumnezeu să-i odihnească în pace, da’ mai lăsați teatrul, au voie să se plângă doar cei care le-au fost alături, cei care s-au interesat de ei și înainte, nu doar acum, brusc, ca să culeagă like-uri pe Facebook și să dea bine la public. Hai sictir! Ia mergeți unde nu ajunge niciodată soarele! Da’ tot cu drag și cu iubire, Aura.05/09/2021”, făcând referire la avalanșa de păreri de rău ale unor vedete, care i-au cunoscut pe cei doi și care acum mai că nu-și smulgeau părul din cap de disperare și afișau pozele cu ei, scoase de la naftalină, deși în rest, până ieri, nici nu-i pomeneau. Nu contest, Doamne ferește, valoarea celor doi sau dreptul de-ai regreta, de-ai aprecia, de-a prezenta condoleanțe etc. al nimănui, și noi am făcut-o ieri, când am aflat vestea, am crescut cu ei, ne-am mândrit cu victoriile lui Patzaichin și l-am adorat pe Caramitru în „Liceenii”, dar asta dacă o faci sincer, din suflet, fără exagerări și nu doar din dorința de-a culege like-uri și de-a da bine la public. Exemplul unui un omagiu impecabil, pentru mine, acesta e:

„Mai întâi am desenat silueta, apoi barca și vâsla; au urmat păsările, care, fără să vreau, fără să știu, fără să-mi dau seama la început, zburau în aceeași direcție. Și mi-am amintit de înțeleptul Wang-Fô: cum a pășit el în tablou, în paloarea amurgului, în marea de jad albastru. „E naiv“, mi-am spus, „un desen prea naiv“. Dar „naiv“ este anagrama lui „Ivan“. Și iată.

🌳

___desen © Mihai Șora 5 septembrie 2021”

Mă rog, e dureros însă să vezi cum cuvintele tale-s răstălmăcite și reinterpretate. Am mai scris io despre asta, și-n alte dăți:

69

Toți avem păreri, suntem diferiți, gândim altfel și e ok. E normal. Dar ce-mi vine de ieri constant în minte sunt două legăminte ale toltecilor care, atunci când le-am auzit prima oară, mi-au dat mult de gândit. „Nu lua nimic la modul personal” și ”Nu face presupuneri inutile.”

Ce simplu ar fi, nu? 😥

Cu drag și cu iubire,

Aura.

06/09/2021

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.