Chestia asta cu scrisu’ e periculoasă rău. Dă dependență. Simt că mă mănâncă degetele, am încercat să-i rezist dar am o senzație de pierdere, o zi în care n-am scris parcă e o zi pierdută.
Și nu neapărat că vai de mine ce perle-i musai să împărtășesc cu voi și să vă luminez. Sunteți voi bugăt* de luminați. 😉
Tot ce scriu e-n primul rând pentru mine. Că am ales să și public ce-mi trece prin tărtăcuță, asta-i deja altă poveste.
Postarea de ieri, cu salvatu’ celor care nu vor să fie salvați,
a stârnit multe reacții. Ceea ce-i de bine, cred. Înseamnă că am atins multe butoane. Însă văd c-am apăsat nu doar pe butoane ci și pe interpretări. Amestecatu’ merelor cu pere.
Așa cum știți, eu scriu doar din experiența proprie. Postările mele sunt inspirate din viața de zi cu zi.
Tocmai de aceea, ce-am scris io ieri a fost despre o situație de care m-am lovit. De prea multe ori. Când am sărit să ajut pe cineva, care îmi solicitase într-adevăr ajutorul, dar care în momentul când i l-am oferit, mi-a spus:” Hai sictir, nu am nevoie!”. Și asta după ce mi-am irosit timp, energie și bani că să-i rezolv problema.
Înțelegeți acum nuanța „salvatului” de care vorbeam?
Una este să fi bun la suflet, să sări să ajuți pe cineva care are într-adevăr nevoie de ajutorul tău și alta-i să fi luat de fraier.
Să scoată alții castanele din foc cu mâna ta. Iar după ce că tu te arzi și te perpelești, să-ți mai iei și șuturi în cur și să ți se spună cu tupeu și nesimțire: „D-apoi ce? Io te-am pus?”…
Io nu vă luminez. Sunteți voi bugăt* de luminați. 😉
Doar vă împărtășesc din ceea ce trăiesc.
Ajutați. Fiți buni. Fiți darnici și miloși. Faceți fiecare ceea ce vreți. Și ceea ce simțiți voi că vă place și vă satisface.
E treaba voastră, nu a mea.
A mea e una singură: să scriu.
Iar voi, dacă vă place și vă satisface, citiți.
Dar tot ce v-aș ruga e-atât: FĂRĂ interpretări. Ok?
😉
V-am țucat!
With love,
Aura B. Lupu
❤
*bugăt – destul

Hamme,

26/10/2018