Cea mai grea, cea mai încărcată, cea mai cea. Și de parcă toate pregătirile, împachetările, luatul de rămas-bun de la familie, ultimele cumpărături (cum să mă duc la feciori fără ciocolată de casă, pufuleți și eugenii?) n-au fost suficiente, i s-a mai făcut rău și lui Max. Stres, agitație, alergătură. Plâns. Regret. Dar, ca să fiu sinceră până la capăt, este epuizant. Viața, ritmul din România e epuizant. Mă bucur mult că am reușit să venim, dar abia aștept să mă întorc la ritmul meu. La liniștea și pacea mea. Câte mașini sunt aici, în Dejul ăsta, nu cred să mai fie pe undeva. Lumea agitată, claxoane, înjurături, vorbit tare, lipsa de politețe, mașini întrecându-se care pe care. Fără supărare, asta-i boală la români, cum să meargă el în curul altei mașini? A, nu, nu se poate, musai să depășească, musai să se dea mare, musai să fie el primul. No, du-te nene, dă-i bătaie, pânâ-n primul cap de pod, și-apoi ne mirăm că-s atâtea accidente mortale, când șofatul în România-i un dezastru?
Io nu mă mai mir defel, când am văzut cum se circulă în România și numărul mare, mare, de mașini.
Oricum, problema mea stringentă este acum Max, sper din suflet să fie bine pe drum și să ajungem cu bine acasă. La plimbările noastre lungi, obișnuite, în natură, de care-mi este dor, la liniștea și pacea din viața mea.
Noapte bună, să ne recitim cu bine!
Cu drag și cu iubire,
Aura.
21/07/2021
PS La mulți ani, Belgia!
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu