Jurnal de iulie. Ultima zi.

Cea mai grea, cea mai încărcată, cea mai cea. Și de parcă toate pregătirile, împachetările, luatul de rămas-bun de la familie, ultimele cumpărături (cum să mă duc la feciori fără ciocolată de casă, pufuleți și eugenii?) n-au fost suficiente, i s-a mai făcut rău și lui Max. Stres, agitație, alergătură. Plâns. Regret. Dar, ca să fiu sinceră până la capăt, este epuizant. Viața, ritmul din România e epuizant. Mă bucur mult că am reușit să venim, dar abia aștept să mă întorc la ritmul meu. La liniștea și pacea mea. Câte mașini sunt aici, în Dejul ăsta, nu cred să mai fie pe undeva. Lumea agitată, claxoane, înjurături, vorbit tare, lipsa de politețe, mașini întrecându-se care pe care. Fără supărare, asta-i boală la români, cum să meargă el în curul altei mașini? A, nu, nu se poate, musai să depășească, musai să se dea mare, musai să fie el primul. No, du-te nene, dă-i bătaie, pânâ-n primul cap de pod, și-apoi ne mirăm că-s atâtea accidente mortale, când șofatul în România-i un dezastru?

Io nu mă mai mir defel, când am văzut cum se circulă în România și numărul mare, mare, de mașini.

Oricum, problema mea stringentă este acum Max, sper din suflet să fie bine pe drum și să ajungem cu bine acasă. La plimbările noastre lungi, obișnuite, în natură, de care-mi este dor, la liniștea și pacea din viața mea.

Noapte bună, să ne recitim cu bine!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

21/07/2021

PS La mulți ani, Belgia!

8 gânduri despre „Jurnal de iulie. Ultima zi.

  1. Cred că este doar stresul… Va fi bine! Pentru Max, schimbatul de locație, mersul cu mașina, toată agitația asta inerentă, a fost și mai și. Acasă la el, în mediul unde s-a obișnuit, își va reveni. Doamne, stau și mă gândesc!… Atâta îi dau cu România în sus și în jos, iar mie încă îmi este frică de ea. Am luat-o așa, ca pe un bulgăraș la piept și cu amintiri faine și cu nostalgii plăcute zic că îmi e dor. Prefer să zic și să cred asta. În realitate, stresul bietului Max m-ar aștepta și pe mine. Nu mă contrazic, toate cele cu filonul, cu rădăcinile, cu vatra, așa sunt. Cândva, când cuvântul definitiv va căpăta poate un sens mai concret și mă voi întoarce ca să-i redau sens la ceea ce înseamnă acasă, va fi altfel. Însă zbuciumul acelor câteva zile așa de tare mă răscolesc, că îmi este frică. Nu simt cum aș vrea să simt. În mintea și inima mea, dorul pune un fel de poleială aurită pe care realitatea concretă o zgârâie grosolan. De la taximetristul ce mă adulmecă de la aeroport ca să mă ducă la gară, la agentul de la care închiriez o mașină pentru acele câteva zile, toți au ceva dubios, de lipitori avide de valută și neomenia asta nu concordă absolut deloc cu imaginea mea idealistă. Până și compania aeriană (sunt unguri, nu români și singurii care deservesc această zonă) au scumpit exagerat de mult zborurile. Cu prețul ăsta m-aș duce până în America! Am zis că anul ăsta stau pe tușă, nu mai plec decât dacă Doamne ferește de necazuri! însă tresar la fiecare cuvânt de „acasă”, „țară” și „concediu”. Vom vedea…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Tot ce ai scris e atât de adevărat, Condei! E un sentiment ciudat, ești acasă și totuși nu ești… Doamne ferește de necazuri, noi ne bucurăm că am ajuns acum, anul trecut n-am putut veni, când vom mai veni, nu știu… 😥

      Apreciază

  2. Cam asta e bătălia dintre „acasă-suflet” și „acasă-realitate”. Toți cei care au ajuns „dincolo” la un nivel de viață normal, din cauza dorului de casă, uită de ce au plecat, până când idilicul copilăriei se pierde sub vopseaua proaspătă a realității.
    Drum bun la întoarcere!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Eu cand trec de la sud la nord muntii, parca simt ca-i alta tara, in sensul ca oamenii sunt mult mai calmi si mai politicosi. Pai trebuia sa dai o tura si prin sud si sa vezi cum se circula 😂😂. In Buc dar si in alte orase din sud, daca esti printre primii la semafor si nu ai plecat in secunda in care a venit culoarea verde, primesti cel putin cateva claxoane si cine stie cate injuraturi.

    Drum bun la intoarcere in Belgia!

    Apreciat de 1 persoană

    1. 😳 A, deci sunt șoferi și mai răi decât cei de-aici? Nu, mulțam. Aș vrea să văd multe locuri, dar să știi că acum doi ani, când am fost în țară, am renunțat la câteva tocmai din motivul ăsta. E foarte, foarte stresant și periculos.
      Mulțumesc, Cristi!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.