Ehmeya

Când a ajuns cartea la mine, citeam „Unsprezece minute”, a lui Paulo Coelho. De când mă știu io citind, n-am abandonat vreo carte, îmi place să sfârșesc ce-am început. Dar… Uite cum a apărut o floare deosebită care m-a făcut să opresc ceasul lui Coelho și să-l pun pe standby.  Am zis că hai, dau așa, o geană, arunc o privire, o frunzăresc puțin, eram atât de curioasă! După Macii Issei,  așteptam Ehmeya cu nerăbdare, recenziile pe care le citisem mă făcuseră și mai nerăbdătoare. Eh, după primele pagini au urmat altele, și altele și uite că m-am trezit cu ea la final.

Nu fac recenzii, știți asta, nu consider că mă pricep, dar când o carte îmi merge la suflet, nu pot să tac. Sau mă rog, nu pot să nu scriu, măcar câteva rânduri.

Lara e un personaj în care, sunt convinsă, multe femei se regăsesc. Io una cu siguranță m-am regăsit, în mireasa care s-a simțit ca o Cenușăreasă la propria nuntă, în mama care ar face orice pentru copiii ei, „fiară s-ar fi făcut să-i crească așa cum simțea ea de cuviință”, în prietena devotată care tace, nu divulgă ceea ce-ar provoca durere, „nu va da prietenia pentru niciun fior de o clipă din lume„, în femeia care iubește viața, oamenii, animalele, orașul și micile întâmplări, dar care iubește cu adevărat o singură dată în viață… Ca floarea ce dă titlul cărții, înflorește o singură dată, apoi se stinge încet, trăind prin puii ei.

Am rămas cu romanul Issei în mână, privind în gol. Și mi-a venit să plâng. Atât de frumos scrie Issa, atât de real, încât am trăit alături de Lara fiecare frază, emoție, cuvânt.

Issa, te felicit, din inimă. Și-ți mulțumesc.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

22/04/2021

24 de gânduri despre „Ehmeya

  1. Şi aşa frumos ai scris tu despre ce-ai simţit că mi-ai retrezit iubirea pentru cartea asta. Şi ruşinea că am amânat să scriu despre ea. Trebuie să repar asta cât mai repede. Ştiu, Issa ar zice că nu trebuie nimic. Ba trebuie, că zic eu 😀

    Apreciat de 4 persoane

    1. Așa, așa… știi tu ceva, Potecuță ❤
      Repară-mă, dacă vrei, dar repară-mă… lent (parcă așa era, festina lente), numai atunci când îți vine ție, știi cât țin și la asta 🙂
      Îți mulțumesc și ție, mult, mult!

      Apreciat de 2 persoane

    2. Te rog Potecuța, lasă-mă doar pe mine să mă simt jenat, că am motive mult mai temeinice decât tine. Tu măcar ai mai ieșit la rampă și ai scris frumos, din suflet, așa cum îți este firea și harul. Nu le-ai numit recenzii, nici Aura acum nu pretinde că a făcut așa ceva. Totuși aceste rânduri degajă o căldură pe care numai o emoție sinceră o poate transmite. Și face mult asta, o simt din postura cititorului. Te îndeamnă să cauți neapărat cartea și s-o ții tu însuți în brațe. Știind toate aceste lucruri, s-ar fi cuvenit să încerc și eu asta, să-mi las pudoarea nepriceperii la o parte și să încerc să îmi las pe pagină propriile impresii. Am cerut numai cărțile și le-am apreciat de unul singur, ca un hârciog ce își ascunde și consumă mâncarea în hrubele sale subterane. N-am știut să împărtășesc cu voi bucuria lecturii mele. Degeaba or fi așteptat Issa, Em Sva, Marina Costa, Aura însăși…Dacă nu aprecieri elogioase, măcar niște impresii acolo și din partea mea. Nu știu ce vor fi crezut. Le cer iertare, dar eu nu m-am simțit în stare! Meritau mult mai mult, de aceea n-am îndrăznit. Bine însă că o faceți voi și ați reușit pe deplin. M-am bucurat să citesc acest articol. Aproape că îmi vine să îți și mulțumesc, dragă Aura, că ai găsit cuvintele pe care le pierdusem eu 🙂

      Apreciat de 3 persoane

      1. Condei, tu scrii recenzii în fiecare comentariu, îți știu emoțiile și impresiile în fiecare rând pe care-l lași scris, aici și-n alte câteva locuri, dragi mie. N-ai de ce să te simți jenat, eu am apreciat nespus faptul ăsta, am ajuns din întâmplare la un comentariu pe unul dintre aceste bloguri unde ai scris: „Aura are într-adevăr soare în suflet și-n privire. Cine să știe mai bine a se bucura de tot de e bun și frumos, dacă nu cineva care a traversat atâtea greutăți și încercări? Citiți „Trăirile Aurei” și îi veți înțelege zâmbetul afișat azi în poze. Mai mult de atât, veți ajunge să vă bucurați la fel ca și ea de toate lucrurile mici, care doar fulguiesc câte un strop de frumos: un fluture, o floare, o rază caldă de soare. Toate sunt importante, așa cum ar fi orice picătură de apă ajunsă pe buzele unui însetat.”. Ce altă recenzie mi-aș mai putea dori? Îți mulțumesc pentru fiecare cuvânt, fragmentul acesta e pe coperta cărții mele. 💙💙💙

        Apreciat de 2 persoane

      2. Înţeleg perfect sentimentul, sunt restantă şi eu la capitolul ăsta. Însă am pe undeva o supapă, o „bulă” a mea, asta să nu recunosc că poate fi o scuză bună 🙂 , şi-mi spun că trebuie să existe o dimensiune în care, emoţia pusă-n fiecare cuvânt de cel care scrie cartea, se întâlneşte cu emoţia simţită de cel care citeşte şi mângâie cuvintele cu privirea şi cu propriul suflet. Şi când îşi dau mâna cele două trăiri, suflet cu suflet, energia aia se întoarce cumva la scriitor şi el simte. Şi ştie.
        Sigur, contează şi e de dorit să primească ceea ce modernismul numeşte „feedback” deşi, după mine, pare nedrept să fie asociat acest termen cu emoţia pe care ţi-o dă o carte. Când scriem despre o carte, scriem despre noi, despre ce am devenit după ce am trecut-o prin filtrul nostru. Să numeşti asta sec şi rece feedback, mi se pare, cum am zis, nedrept şi superficial. Dar acceptăm termenul, cu toate sensurile lui.
        Revin: da, e de dorit să le spunem autorilor ce-am simţit citind. Ştiu cât de mult poate însemna asta pentru ei. Şi, în fond, să ne amintim de anii-n care prea rare erau ocaziile-n care ne pica-n mână un autor contemporan, şi mai rare cele-n care exista o şansă să îi găsim adresa, şi aproape inexistente cele-n care îl şi cunoşteam pe acel autor. Ar trebui deci să profităm de această ocazie pe care, până nu demult, nici nu am visat-o. Să fim prieteni, chiar şi virtual, cu asemenea oameni talentaţi şi iubiţi nu e ceva de neglijat.
        Sincer, sincer, înainte să citesc prima carte scrisă de o dragă mie de pe aici, şi cred că şi prima din „gaşcă” care a scos o carte, nici nu mi-a trecut prin cap să scriu pe blog despre o carte. În calitate de ce? De simplu cititor? Sunt milioane de oameni ca mine. Cu ce mă deosebesc eu de ei? Recenzii scriu cei „atestaţi” să o facă. O recenzie presupune să ai în spate câteva biblioteci citite şi câteva teancuri de teorie despre ce presupune asta. Eu nu le am. Asta gândeam eu înainte de acea carte. Am iubit cartea aia, am scris sincer şi din suflet despre ea. Am scris sub formă de scrisoare către autoare pentru că eu ei îi spuneam, nu ştiu să recomand nimic deci am ales varianta asta. Şi m-am bucurat apoi să văd pe un alt blog că a fost împrumutată ideea de a-i scrie autorului în locul unei recenzii.
        Şi pe urmă, cumva am simţit că ar fi frumos sau chiar ar trebui să o fac şi cu alte cărţi. Mai ales că autorii lor mă citeau şi îi citeam. Dar am constatat că nu pot să scriu decât despre emoţii şi cumva îşi poate pierde din valoare. Asta cred despre mine, despre ce scriu eu despre o carte, nu despre alte păreri, despre cum şi ce scriu alţii. Eu niciodată n-aş putea scrie în genul „personajele sunt construite, simbolistica din spatele lor e…. personajul central, prologul, acţiunea…” pe astea nu le analizez şi nu le văd sau simt nici când citesc, apăi să scriu aşa. Astea au rămas în comenatriile din şcoală, nu le mai vreau şi mi se par, aşa cum spuneam, pentru cei avizaţi, ca parte din recenzii.
        Să scriu despre fiecare carte citită cât de mult mi-a plăcut şi ce mi-a transmis, în capul meu pare egal cu un clişeu şi mi-e teamă de asta. Eu aş fi sinceră, sigur. Dar chiar voi fi crezută? Asta e problema mea cu cărţile citite. Dar despre floarea Issei vreau eu să scriu, nu e datorie, nu e obligaţie, e plăcere. Numai că îmi trebuie nişte piuliţe şi sârmuliţe, să mă adun, că-s împrăşiată rău de tot.
        Gata! Condei, Aura, vă rog eu mult să nu vă supăraţi că am scris atât. Promit să nu se mai repete!

        Apreciat de 2 persoane

      3. Părerea mea, Potecuț, despre feedback-ul-clișeu e aceeași, mi-am exprimat de atâtea ori opinia în românește… E util, ce-i drept, pentru popularizarea unei cărți, că altfel n-ar ști mai nimeni de ea (fapt pentru care am ales să-mi și păstrez contul de fb) și, înțelegând, mai spun și eu cum am perceput o carte a unui cunoscut, dacă mi-a trecut prin mână și dacă mi-a plăcut – de ale necunoscuților are cine să aibă grijă 🙂
        Dar știu și ce vrei tu să zici. N-aș vorbi despre o carte ne-plăcută neant, însă există și întâlnirea aceea anume, pe o lungime comună, a cititorului cu autorul, în care simt atât de mult o parte din mine în carte, încât (pe baza unui amendament al intimității, care ar trebui să existe) nu vreau să exprim asta. Și atunci aleg, din dragoste pentru autor, pentru că vreau să fac gestul de a-i scrie public, cuvinte tot sincere, dar mai neutre… Nu e politețe, ci dorința de a-i arăta cumva prețuirea. Însă nici asta nu e obligatoriu, nici eu n-am scris încă despre toți care au scris de mine și n-am ținut cont că n-am… feedback de la cineva despre care am scris 🙂
        Nu te mai gândi că n-ai scris despre Ehmeya. Te rog. Toate au timpul lor. În plus, asta ca să zâmbești, cartea e ca vinul, e cu atât mai bună, cu cât se vorbește și mai târziu despre ea, nu numai ca despre o pâine proaspătă 🙂 ❤

        Apreciat de 1 persoană

      4. Ai înțeles perfect, Issa! Nu e obligație și nu e ceva forțat în nicio părere a nimănui. Dar la începuturile mele, când nu avea nimeni cunoscut aici carte, să scriu despre una era ca și cum făceam comentariu literar. Așa simțeam. Și ziceam că eu nu sunt în stare de asta. Vezi? Tot despre neîncrederea în mine era. Sigur, mi-a trecut între timp… mă rog, nu de tot 😀

        Apreciat de 1 persoană

      5. Da’ mie, care-mi scapă din reflex, că așa e gândirea mea setată, exact ce spuseși tu… simbolistici, caracteristici… Imaginează-ți că de mine e și mai rău, celor neavizați le pare ditamai comentariu literar, iat celor avizați… probabil ceva gen „ia uite-o și p-asta” 😀😀 Deci e și mai rău 😀 dar m-am mai stilat și eu între timp. Ne-nvață viața, nu stă degeaba 🙂

        Apreciat de 2 persoane

  2. Aura, m-ai… terminat ❤
    De citit, desigur, mulțumesc mult pentru impresie 🙂 Sincer, nu aveam îndoieli – nu la tine sau Potecuță sau altele, câteva, care ne știm – că n-o să-ți placă subiectul. Emoția mea era în recepția stilului, a formei pe care i-am dat-o poveștii. E o mulțumire sufletească, să trec pragul spre inima ta.
    Dar să mă pui lângă Coelho… asta nici în vise nu visam, nici cu gândul nu gândeam…!
    Zâmbesc și-ți mulțumesc…!!!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Într-o zi, da’ întâi să termin tot ce am de zis, o să le fac e-book și-o să-mi pun operele complete într-o bibliotecă virtuală. Într-o zi 😀
      Stai liniștită, vorba lui Sorescu: „ce-a fost de venit, a venit/ce-a fost de plecat, a plecat”… 💚

      Apreciat de 2 persoane

      1. Mă bucur că ți-ai amintit că, din cauza ochilor, nu pot să citesc cuvinte tipărite. ❤️ Altfel, sunt fatalistă de felul meu. Dacă e scris în stele să te citesc, te voi citi! Numai că va trebui să aștepți să apară filmul ca să citești o recenzie pe blogul meu. 😀

        Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.