Când am fost prima oară la Keukenhof, despre care am scris aici 🔽

Keukenhof – Grădina Europei

m-am dus și io, ca o țoapă veritabilă, în fustă scurtă și pantofi cu toc. Cui. Numa’ buni de împlântat arpagicul cu ei, de fapt, nu de umblat prin lanurile de lalele, da’ no, în capul meu de divă, voiam să fiu și io elegantă și să dau bine-n poze. Am dat, nu zic ba, atunci credeam că zâmbetele celor cu care ne întâlneam erau de admirație, acum îmi dau seama că de fapt erau de compătimire și amuzament, iar după vreo zece minute de chin și durere, de încercat să-mi păstrez echilibrul și să nu pic în bot, am dat-o naibii de eleganță, am pus pantofii-n geantă și mi-am luat alții, (un gram de minte am avut totuși, să-mi pun și niște papuci de rezervă) total neeleganți, urâți, dar foarte practici și adecvați. Anul trecut Keukenhof a fost închis. Am văzut atunci știrea și sufletul mi s-a strâns. Atâta frumusețe, muncă, cheltuială și efort erau în van. Florile alea extraordinare nu puteau fi admirate, banii investiți nu puteau fi recuperați. Bine, e clar că guvernul olandez nu i-a lăsat de izbeliște, dar faptul că în atâția ani, pentru prima oară, grădina Europei avea porțile închise, mi s-a părut extrem de trist. Anul ăsta și le-a redeschis, sub restricții, cu niște condiții clare și limitat. Dar măcar sunt iar deschise. Măcar florile alea minunate o să fie admirate, fotografiate, alte dive o să-și facă poze prin lanurile de lalele în pantofi cu toc. Cui. Și-n fuste scurte. Măcar atâta frumusețe, cheltuială, efort și muncă nu-s în van… 😁

Cu drag și cu iubire,

Aura.

18/04/2021