No, bun, o să urmeze un articol mai lung, dacă credeți c-o să aveți răbdare, continuați să citiți, dacă nu, săriți-l, decât să citiți doar un fragment pe baza căruia să-mi comentați aiurea pe „facebuc” mai bine dați-i pace. Am primit câteva sfaturi care chiar mi-au adus zâmbetul pe buze – și vă mulțumesc pentru asta – cum că probabil simptomele descrise în articolul anterior sunt de la astenia de primăvară. 😁😂 Da, probabil de la astenia de primăvară mi se trag și de la vreo 7 polițiști federali care mi-au împânzit casa marți, dis de dimineață. Făcând haz de necaz, experiența e benefică, cum altfel o să pot io relata într-un viitor roman despre o percheziție, o descindere a poliției și întâlniri cu avocați, dacă nu aveam habar cum e? Apreciez foarte mult mesajele voatre de încurajare și gândurile bune transmise, vă mulțumesc din suflet tuturor!
E clar acum că a fost o neînțelegere, au fost mai multe descinderi în același timp, la diferite adrese, care toate au avut un numitor comun: numele individului de la care am cumpărat noi casa, turcul care a fost arestat marți dimineața și este cercetat acum – din păcate, zic io! – în stare de libertate. 🙄😨 Motivele oricum nu ne privesc pe noi dar sper din tot sufletul să primească ceea ce merită, pentru că unul dintre motive mă atinge rău, rău de tot: exploatarea și neplata angajaților, adică exact ce-am fost io 5 ani de zile. Nu prea înțeleg nici cum de l-au eliberat, cu un dosar atât de greu, dar nici asta nu mă privește. Mă privește doar trauma suferită, neînțelegerea ivită și daunele produse, de asta am și contactat un avocat.
Uite cum, chiar și după zece ani mi se adeverește că instinctul meu nu m-a înșelat. Din momentul în care am pus piciorul aici, în casa asta, am simțit un sentiment de respingere, am și scris despre asta, îmi venea câteodată să-i dau foc la câte probleme am avut cu ea. Pentru că încă înainte să ne mutăm, după ce creditul a fost aprobat, am semnat contractul de vânzare-cumpărare la notar, banii au fost transferați și-am stabilit de comun acord data mutării (la sfârșitul lunii noiembrie), când eram deja cu toate catrafusele strânse, mașina de mutat pregătită și contractul de închiriere de la fosta casă încheiat, individul ne-a întrebat dacă n-am putea amâna mutatul cu doar o zi. Și acum îi văd moaca spășită și-i aud glasul mieros. L-am refuzat categoric și i-am cerut explicații imediat, a început atunci s-o scalde că nu-i nicio problemă, doar că pe data de 2 decembrie vine o comisie în control, că a avut niște probleme dar că s-au rezolvat între timp. Știu că atunci i-am zis că, în cazul în care nu pot să mă mut când ne-am înțeles, cu toate catrafusele și noi 5, cu câine cu tot, mă înfățișez la ușa lui și intru, acolo dorm, acolo stau, la el acasă, l-am și amenințat, recunosc. A dat înapoi, ne-am mutat aici și într-adevăr în 2 decembrie mi s-a umplut casa de agenți din Gent, care la fel ca acum, au cercetat fiecare colțișor, l-au obligat să rezolve igrasia care-a explodat după ce ne-am mutat, i-au cerut să injecteze pereții cu spumă, să izoleze șemineurile și să repare câteva prize. M-am dus atunci la primărie, pentru că trebuia să ne înregistrăm la noua adresă dar și ca să mă conving că e totul în regulă, deși notarul, înainte să semnăm actele, ceruse avize peste avize iar totul ieșise ok. Eh, surpriză, nu era! Casa fusese declarată nelocuibilă și i se impusese turcului să rezolve toate problemele înainte să o vândă. Cum și de ce primise avizele, habar n-am, e clar că făcuse și atunci mișmașuri, comisia venise să constate că totul era cum trebuia. Ne-au dat permisiunea să locuim totuși pentru că au văzut că eram oameni de treabă (cam proști, ce-i drept!) cu mențiunea ca toate cele pomenite mai sus să fie rezolvate, pe cheltuiala turcului, în termen de o lună. La o lună a venit cineva de la primărie să constate dacă a respectat învoiala și atunci am aflat, doamna care venise mi-a spus că, dacă am fi văzut ce-a fost în casa asta înainte de renovare, n-am fi cumpărat-o în veci! Că era un krot, un bordei cum am veni, o dărăpănătură, un cuib de emigranți în care, în fiecare cameră stătea câte-o familie, că aducea mereu alți și alți chiriași, le făcea adresă și-apoi plecau, și aducea alții, și tot așa. Și asta în 2010! Deci cei de la primărie știau ce învârte nenea turcul încă de atunci! A fost o muncă grea s-o „deparazitez”, să scap de energiile alea acumulate, nu vorbesc de investițiile financiare, dar uite că, exact când am crezut că am scăpat, am prins drag de ea și-am început în sfârșit să mă simt acasă, s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
Oricum, dacă după zece ani turcul plătește pentru toate nelegiuirile lui, cu riscul de-a fi catalogată rea și afurisită, să știți că io mă bucur. Cu tot cu încurcătura produsă, cu șocul suferit de vizita neașteptată a poliției, dacă se face dreptate, eu sunt mulțumită că, într-un final, și-au făcut totuși datoria. Chiar și după zece ani!
Cu drag și cu iubire,
Aura.
06 martie 2021
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui Constanta Cretu Anulează răspunsul