Într-un grup din care fac parte, am citit o postare care pentru mine era un strigăt de ajutor. Pe scurt, o mamă de 25 de ani, cu un bebeluș de 6 luni pe care-l alăpta, cerea ajutor să scape dintr-o relație abuzivă, recunoscând că a greșit iertându-l pe soțul ei (o persoană destul de influentă, motiv pentru care nu îndrăznea să ceară ajutor poliției) de prea multe ori. Că bătăile, care la început au fost o dată la o jumătate de an, s-au întețit, ajungând acum să suporte violențe la fiecare două săptămâni. Era disperată să scape, însă din partea familiei ei nu se putea aștepta la niciun ajutor sau sprijin și nu știa unde ar putea fugi cu un bebeluș de 6 luni, în brațe.
Vă dați seama că citind așa ceva, mi-a venit stomacul în gât și am avut o senzație cumplită de rău. Citind însă comentariile la postarea asta, răul a fost înlocuit de furie și scârbă, de greață și de indignare.
„E simplu tare să spui „Pleacă!”, „De ce mai stai cu el?”, „Nu înțeleg cum poți răbda bătaie atâția ani” etc. Când habar n-ai cum e să trăiești lângă un abuzator, mai bine taci! Motivele-s diverse și nu-s puține, femeii îi este frică și să apeleze la poliție, vă puteți măcar pune în locul ei? Vă puteți măcar imagina în ce teroare trăiește? N-are speranță nici de la cei care ar trebui s-o apere, plus că alăptează, e cu moralul la pământ. Are nevoie de încurajări, nu de judecăți, citind unele comentarii parcă văd hiene, nu femei! Compasiune, milă, empatie, rezonează undeva?
Femeie dragă, care-ai scris strigătul ăsta de ajutor, ia-ți inima în dinți și pleacă, până nu e prea târziu. Nu ești singură, o să vezi, o să fie mulți oameni care o să te ajute, o să te protejeze, nu dispera. Strânge dovezi, încearcă să-l filmezi când te abuzează, înregistrează-l, caută un avocat on-line, un psiholog. În câteva comentarii sunt informații utile, centre și adăposturi, ia legătura cu ei. Cu siguranță o să te ajute. Să-ți ajute Dumnezeu!” – acesta a fost comentariul meu.
Nu pot să înțeleg cum la un strigăt disperat de ajutor ești în stare să răspunzi cu judecăți, cu învinuiri, cu acuzații și-o lipsă totală de omenie și susținere culmea! din partea altor femei. Nu pricep și pace! Dacă nu ai fost vreodată în aceeași situație, doar speculezi că tu ai face și ai drege, că i-ai arăta tu lui! I-ai arăta pe naiba! Unele lucruri sunt prea subtile iar tacticile folosite uneori de abuzatori sunt prea rafinate ca să le poată înțelege cineva care NU a trecut prin așa ceva. Citind mai multe legate de tema aceasta poți să ai doar o idee despre cum victima ajunge să-l vadă pe abuzator ca pe un salvator al ei, sau să creadă că merită să fie bătută, mai ales dacă și în copilărie a mai trecut prin așa ceva. Tortura psihică, picătura chinezească, violența, stresul emoțional, izolarea și câte altele sunt implicate în „răbdatul” ăsta pe care mulți nu-l înțeleg. Iar asta nu cred că era o postare pentru a ne face pe noi să înțelegem cum și de ce, era un strigăt de ajutor. Uman, răspunsul poate fi doar unul, venit din empatie și bunătate.
Rămân rar fără cuvinte. Dar la multe dintre comentariile unora, am amuțit. Chiar și să fi fost un fake, o postare falsă, tot nu poți răspunde în halul ăla, citești, taci și scrollezi mai departe. Pentru că dacă postarea aia a fost reală, prin comentariile acelea poate că i-ai bătut femeii un cui în sicriu, când le citește și vede câtă lume o acuză TOT pe ea, poate cedează de tot. Și vai, subțire e linia aia pe care pășești, când doar moartea o mai vezi ca singura scăpare dintr-un astfel de coșmar!
Sper să fi fost un fake, sper să fi scris cineva postarea asta doar pentru vizualizări. Și mai sper ca toate femeile-hiene care-au comentat acid să-și schimbe felul de a fi și de a gândi. Să devină mai pline de compasiune și de bunătate, mai înțelegătoare cu altele care-au fost mai puțin norocoase. Să devină cu-adevărat femei.
Cu drag și cu iubire,
06 octombrie 2020
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu