Strigăt de ajutor

Într-un grup din care fac parte, am citit o postare care pentru mine era un strigăt de ajutor. Pe scurt, o mamă de 25 de ani, cu un bebeluș de 6 luni pe care-l alăpta, cerea ajutor să scape dintr-o relație abuzivă, recunoscând că a greșit iertându-l pe soțul ei (o persoană destul de influentă, motiv pentru care nu îndrăznea să ceară ajutor poliției) de prea multe ori. Că bătăile, care la început au fost o dată la o jumătate de an, s-au întețit, ajungând acum să suporte violențe la fiecare două săptămâni. Era disperată să scape, însă din partea familiei ei nu se putea aștepta la niciun ajutor sau sprijin și nu știa unde ar putea fugi cu un bebeluș de 6 luni, în brațe.

Vă dați seama că citind așa ceva, mi-a venit stomacul în gât și am avut o senzație cumplită de rău. Citind însă comentariile la postarea asta, răul a fost înlocuit de furie și scârbă, de greață și de indignare.

„E simplu tare să spui „Pleacă!”, „De ce mai stai cu el?”, „Nu înțeleg cum poți răbda bătaie atâția ani” etc. Când habar n-ai cum e să trăiești lângă un abuzator, mai bine taci! Motivele-s diverse și nu-s puține, femeii îi este frică și să apeleze la poliție, vă puteți măcar pune în locul ei? Vă puteți măcar imagina în ce teroare trăiește? N-are speranță nici de la cei care ar trebui s-o apere, plus că alăptează, e cu moralul la pământ. Are nevoie de încurajări, nu de judecăți, citind unele comentarii parcă văd hiene, nu femei! Compasiune, milă, empatie, rezonează undeva?
Femeie dragă, care-ai scris strigătul ăsta de ajutor, ia-ți inima în dinți și pleacă, până nu e prea târziu. Nu ești singură, o să vezi, o să fie mulți oameni care o să te ajute, o să te protejeze, nu dispera. Strânge dovezi, încearcă să-l filmezi când te abuzează, înregistrează-l, caută un avocat on-line, un psiholog. În câteva comentarii sunt informații utile, centre și adăposturi, ia legătura cu ei. Cu siguranță o să te ajute. Să-ți ajute Dumnezeu!” – acesta a fost comentariul meu.

Nu pot să înțeleg cum la un strigăt disperat de ajutor ești în stare să răspunzi cu judecăți, cu învinuiri, cu acuzații și-o lipsă totală de omenie și susținere culmea! din partea altor femei. Nu pricep și pace! Dacă nu ai fost vreodată în aceeași situație, doar speculezi că tu ai face și ai drege, că i-ai arăta tu lui! I-ai arăta pe naiba! Unele lucruri sunt prea subtile iar tacticile folosite uneori de abuzatori sunt prea rafinate ca să le poată înțelege cineva care NU a trecut prin așa ceva. Citind mai multe legate de tema aceasta poți să ai doar o idee despre cum victima ajunge să-l vadă pe abuzator ca pe un salvator al ei, sau să creadă că merită să fie bătută, mai ales dacă și în copilărie a mai trecut prin așa ceva. Tortura psihică, picătura chinezească, violența, stresul emoțional, izolarea și câte altele sunt implicate în „răbdatul” ăsta pe care mulți nu-l înțeleg. Iar asta nu cred că era o postare pentru a ne face pe noi să înțelegem cum și de ce, era un strigăt de ajutor. Uman, răspunsul poate fi doar unul, venit din empatie și bunătate.

Rămân rar fără cuvinte. Dar la multe dintre comentariile unora, am amuțit. Chiar și să fi fost un fake, o postare falsă, tot nu poți răspunde în halul ăla, citești, taci și scrollezi mai departe. Pentru că dacă postarea aia a fost reală, prin comentariile acelea poate că i-ai bătut femeii un cui în sicriu, când le citește și vede câtă lume o acuză TOT pe ea, poate cedează de tot. Și vai, subțire e linia aia pe care pășești, când doar moartea o mai vezi ca singura scăpare dintr-un astfel de coșmar!

Sper să fi fost un fake, sper să fi scris cineva postarea asta doar pentru vizualizări. Și mai sper ca toate femeile-hiene care-au comentat acid să-și schimbe felul de a fi și de a gândi. Să devină mai pline de compasiune și de bunătate, mai înțelegătoare cu altele care-au fost mai puțin norocoase. Să devină cu-adevărat femei.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

06 octombrie 2020

11 gânduri despre „Strigăt de ajutor

  1. Offf, tare am vrea noi ca tot ceea ce se întâmplă în multe așa-zise,,cupluri” să fie fake (((
    Cu părere de rău violența în familie a devenit o normalitate pentru poporul nostru.
    Cât despre comentariile aiurea, vreau să mă expun și eu. Sunt revoltată de fiecare dată când privesc unele emisiuni ( nu vreau să menționez care anume), mai ales din RM, și văd ,,experții” cum se dau cu părerea. Stă în fața lor câte o femeie vai de ea și ei se năpustesc asupra ei cu întrebări și teorii care deloc nu au treabă cu practica. Am zis de nenumărate ori și voi mai zice: nu cred în psihologi! În psihologie ca știință- da, în psihologi- nu! De ce? Fiindcă un om care nu a trecut prin ceea ce am trecut eu, nu are nici un drept să îmi dea mari sfaturi și un om niciodată nu mă va cunoaște așa cum mă cunosc eu pe mine însămi!
    Eu știu ce e violența într-o relație! Am avut ,,marea ocazie” să simt pe propria piele și pe propriul psihic ce-i asta. Din această cauză înțeleg femeile care se confruntă cu așa ceva și chiar evidențiez de multe ori că un tiran, un psihopat ( un idiot și mârlan, cum le zic eu) este un bun psiholog fără să își dea seama. El așa știe cum să manipuleze și să distrugă victima că nici cei mai mari doctori în psihologie nu au auzit de așa ceva!
    Îmi doresc mult odată și odată să reușesc să fondez sau măcar să lucrez la un centru pentru reabilitare a femeilor care au devenit victime într-o relație și aș dori că la astfel de centre sau la diferite emisiuni, prin diferite grupuri să se dea cu părerea femeile care au trecut prin așa ceva și au izbutit să treacă peste asta. Dar aceastea care toată viața au trăit în puf de lebădă și au făcut ele din bărbat victimă- să stea în banca lor dacă nu au trăit așa ceva!
    Mă bucur că ai abordat această temă. Trebuie de susținut femeile care au nevoie de susținere și de mai dat peste nas fufelor care nu au idee despre ce vorbesc și ce critică.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Of, Emilia, îmi pare rău! IAm mai scris pe tema asta de multe ori, tocmai pentru că știu cum e și sunt de acord cu tine, însă emisiuni nu urmăresc, dar eu știu că fără psiholog n-aș fi reușit să-mi revin, după anii de abuzuri. Să știi că e și o dorință de-a mea, să lucrez într-un astfel de centru, sunt multe femei care au nevoie de ajutor. Te îmbrățișez!

      Apreciat de 1 persoană

  2. Pe mine m-a ajutat credința în Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu cred că aș fi fost aceea care sunt. Mai uit din toate câte au fost, timpul mai ia cu el din amintiri și suferințe…
    Atât de consistentă mi-a fost viața că la vârsta pe care o am, sufletul îmi e bătrân…
    Am ajuns la concluzia că totul ce se face, se face spre bine. Am învățat multe din ceea ce a fost.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mă gândeam uneori poate să creez vreun grup măcar pe facebook sau nici nu știu unde să-l creez ca de la început să poată măcar și anonim să îmi scrie cineva și oricum aș trebui să colaborez și cu alte femei care au trecut prin asta , să facem împreună ceva. Poate ne gândim la așa idee? Ce zici?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.