Azi a plouat încontinuu, n-am văzut soarele defel, măcar ieri a fost vremea mai bună și-am putut merge la plimbare. În bucătărie miroase-a ardei umpluți, un miros ce demult n-a mai umplut încăperea. Am gătit – surprinzător – zâmbind, amintindu-mi cum mama mă punea să-i curăț de semințe și vinișoarele alea albe din ei, „Cu dejătucăle elea a tale, că-s subțîri și numa’ tu nu-i crepi!”. Nu-mi plăcea atunci să-i și mănânc, eram doar măreață că numa’ io pot să-i pregătesc pentru umplut. Însă mirosul lor amărui, verde, proaspăt, crud, mă încânta, cum mă încă de altfel și acum. Acum îmi place mult și gustul, nu mai sunt atât de mofturoasă, gusturile mi s-au schimbat. Max a dormit pe picioarele mele, în coșul lui n-a vrut, și chiar dacă m-am tot mișcat prin bucătărie, nu s-a lăsat. Credeam c-o să se sature de „patul” mișcător și-o să se ducă-n ăla care stă, să doarmă liniștit. Nici vorbă, musai să mă simtă! Poate și de asta am gătit zâmbind. Când l-am luat în brațe, mi-a scos șiretul de la hanorac. Ieri, când am fost la plimbare, a umblat pe lesă ca un câine experimentat, de zici c-așa-i învățat de când lumea, deși ieri a fost prima plimbare mai serioasă. Când obosea se cerea în brațe.
Chiar dacă azi a fost o vreme urâtă tare, ghemotocul ăsta mic de blană, cu toate năzdrăvăniile lui, mă face să zâmbesc. Și mirosul de ardei umpluți.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
28/09/2020
Aura B. Lupu 
Lasă un răspuns către Aura B. Lupu Anulează răspunsul