Ardei umpluți

Azi a plouat încontinuu, n-am văzut soarele defel, măcar ieri a fost vremea mai bună și-am putut merge la plimbare. În bucătărie miroase-a ardei umpluți, un miros ce demult n-a mai umplut încăperea. Am gătit – surprinzător – zâmbind, amintindu-mi cum mama mă punea să-i curăț de semințe și vinișoarele alea albe din ei, „Cu dejătucăle elea a tale, că-s subțîri și numa’ tu nu-i crepi!”. Nu-mi plăcea atunci să-i și mănânc, eram doar măreață că numa’ io pot să-i pregătesc pentru umplut. Însă mirosul lor amărui, verde, proaspăt, crud, mă încânta, cum mă încă de altfel și acum. Acum îmi place mult și gustul, nu mai sunt atât de mofturoasă, gusturile mi s-au schimbat. Max a dormit pe picioarele mele, în coșul lui n-a vrut, și chiar dacă m-am tot mișcat prin bucătărie, nu s-a lăsat. Credeam c-o să se sature de „patul” mișcător și-o să se ducă-n ăla care stă, să doarmă liniștit. Nici vorbă, musai să mă simtă! Poate și de asta am gătit zâmbind. Când l-am luat în brațe, mi-a scos șiretul de la hanorac. Ieri, când am fost la plimbare, a umblat pe lesă ca un câine experimentat, de zici c-așa-i învățat de când lumea, deși ieri a fost prima plimbare mai serioasă. Când obosea se cerea în brațe.
Chiar dacă azi a fost o vreme urâtă tare, ghemotocul ăsta mic de blană, cu toate năzdrăvăniile lui, mă face să zâmbesc. Și mirosul de ardei umpluți.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
28/09/2020

10 răspunsuri la „Ardei umpluți”

  1. Erai măreață. Și eu când făceam clătite. Zicea mama că le fac bine. Nu le-aș fi mâncat nici picată cu ceară. Acum le ador. Phui! Bine era când eram mofturoasă.
    E adorabil dumnealui. Fiecare zi e frumoasă cu el.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mulțumim frumos, Em! Da, e ca un copil poznaș, în fiecare zi face altă trăsnaie, dar ne încântă zilele. Clătite… Mmm, bună idee pentru mâine. 😍😁🤩

      Apreciază

  2. Aura! Ce frumos!!! Mi s-a fact dor, dor , de Romania! De acasa!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc, Andrada! Și mie mi-e tare dor… 😥

      Apreciat de 1 persoană

  3. Nici mie nu-mi plăceau şi acum îi ador. Suntem tare schimbători.
    Max e delicios, sunt topită după el.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Cu timpul ne schimbăm și noi, și gusturile noastre. Am o listă întreagă cu ce nu mâncam și-acum îmi plac de numa’ numa’! Mulțumesc Potecuță, să știi că-i tare, tare, taaaare delicios. I-am ronțăit pe rând fiecare cm și-i totul fix cum trebuie. 😀 Te pupăm amândoi!

      Apreciat de 1 persoană

  4. Iată o idee bună! 🙂
    M-am întors până aici și tocmai am descoperit „ce que nous allons préparer pour le dîner aujourd’hui”…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Condei, io ți-am dat „like” și dacă m-ai înjurat,😁 nu pricep o boabă de franceză. Glumesc, mă bucur tare că te-ai întors, să știi că mi-ai lipsit!

      Apreciază

  5. Am făcut deocamdată o ciorbiță de pui, că tot îl aveam pregătit dinainte, dar ardeiul umplut îmi rămâne ca temă pentru data viitoare 🙂 Ce îmi mai place când îmi pun șorțul și caut rețete pe internet! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns către Aura B. Lupu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.