Uneori te-apucă furia. Da’ o furie din aia inexplicabilă, cu înțepături la ficat și dorința acută de-a sparge ceva. O simți o zi, două iar în a treia îți dai seama că nu-i defel inexplicabilă, din contră, are toate explicațiile și logica din lume. Da, ești îndreptățită să fii furioasă, să ai nervi și să-ți vină să lovești ceva. Dar nu o faci. În schimbi te-ascunzi și plângi muțește, înăbușit.
Uneori simți o frică teribilă, de te iau durerile de rinichi, crampele și durerea radiază până-n față, de nu mai știi ce te doare, iar expresia „faci pe tine de frică”-i perfectă, reflectă exact ceea ce simți.
Uneori fierea ți se revoltă și-ți ajunge-n gură gustul amar de trădare, de frustrări acumulate și de dezamăgiri.
Uneori de sufoci de-atâta tristețe, de-atâta durere, de-atâta amărăciune reprimată, înghițită, ascunsă, depozitată în plămâni. Respiri greu, răcești des, ai palpitații, insomnii.
Uneori plângi fără rost, uneori râzi prea tare, uneori te bucuri prea mult, uneori ești prea fericit.
Dar de cele mai multe ori încerci doar să faci față emoțiilor care te-ncearcă, care te stăpânesc, care te dau peste cap.
De cele mai multe ori nu faci altceva decât să supraviețuiești.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
10/09/2020
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu