S-a răcorit, în sfârșit! E ideal. 25 de grade, adie vântul răcoros, am reușit să aerisesc și să răcoresc toată casa. Prin alte părți aseară a fost prăpăd, în Hoegaarden, unde-am locuit la început, șuvoaie de apă și noroi s-au revărsat pe străzi, au intrat în case și-au lăsat în urmă dezastru. Știu cum e, am pățit-o și noi locuind acolo, în care am nu mai știu, dar a fost o experiență grea, să vezi apă murdară intrând pe sub uși, canalizarea și veceul dând pe dinafară, nu-i prea fain. Ce însă îmi amintesc cu drag a fost solidaritatea oamenilor, ne-am trezit cu saci de nisip la intrare, vecinii ni i-au pus, iar după potop au venit să ne ajute la scos noroiul și mizeria din casă și-apoi am mers noi la ei, pe rând, la toți cei afectați.
Mă bucur că și de data asta furtuna ne-a ocolit aici dar îmi pare rău pentru cunoscuții noștri, ce iar au avut de pătimit.
Ce pentru tine-i un motiv de bucurie, pentru altcineva poate că nu-i. Când tu te plângi că te doare capul, altcineva mulțumește că Dumnezeu i-a mai dat o zi. Da, știu, nu se poate să-ți pară rău pentru toate necazurile și problemele din lume, e imposibil. Dar ce poți face, când mai vrei să te plângi și să te lamentezi, este să te gândești de două ori înainte de-a o face. Oare în loc de „Vai!” nu mai bine zicem un „Mulțumesc!”?
Mulțumesc!
Cu drag și cu iubire,
Aura.