Motiv de bucurie

S-a răcorit, în sfârșit! E ideal. 25 de grade, adie vântul răcoros, am reușit să aerisesc și să răcoresc toată casa. Prin alte părți aseară a fost prăpăd, în Hoegaarden, unde-am locuit la început, șuvoaie de apă și noroi s-au revărsat pe străzi, au intrat în case și-au lăsat în urmă dezastru. Știu cum e, am pățit-o și noi locuind acolo, în care am nu mai știu, dar a fost o experiență grea, să vezi apă murdară intrând pe sub uși, canalizarea și veceul dând pe dinafară, nu-i prea fain. Ce însă îmi amintesc cu drag a fost solidaritatea oamenilor, ne-am trezit cu saci de nisip la intrare, vecinii ni i-au pus, iar după potop au venit să ne ajute la scos noroiul și mizeria din casă și-apoi am mers noi la ei, pe rând, la toți cei afectați.
Mă bucur că și de data asta furtuna ne-a ocolit aici dar îmi pare rău pentru cunoscuții noștri, ce iar au avut de pătimit.
Ce pentru tine-i un motiv de bucurie, pentru altcineva poate că nu-i. Când tu te plângi că te doare capul, altcineva mulțumește că Dumnezeu i-a mai dat o zi. Da, știu, nu se poate să-ți pară rău pentru toate necazurile și problemele din lume, e imposibil. Dar ce poți face, când mai vrei să te plângi și să te lamentezi, este să te gândești de două ori înainte de-a o face. Oare în loc de „Vai!” nu mai bine zicem un „Mulțumesc!”?
Mulțumesc!
Cu drag și cu iubire,
Aura.

14/08/2020

117608601_955367891606907_157140782022736100_o117871503_955367821606914_3807511186757767415_o117768515_955367718273591_5883862040893398585_o117978280_955367668273596_3367441427925629446_o117816147_955367618273601_1982317418073436412_o

6 gânduri despre „Motiv de bucurie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.