Mîncare mai bună decît cea de pe cîmp, care să-mi tihnescă mai bine și să-mi priască, n-am mîncat.

Cînd mergeam la sapă, la Someș, unde aveam o bucată de pămînt lăsată moștenire de bunicu’ (a cărui dorință a fost să cumpere “batăr cîte-on iugăr păntru fiecare prunc”, dorință pe care-a și împlinit-o, toți cei patru coptii* au avut dărăbuca* lui) alinarea pentru ziua lungă și grea de muncă, asta era: mîncarea din cîmp.

N-aveam nimic deosebit, slănină afumată din porcul crescut în coteț, tăiat de Crăciun (io ascunsă-n casă, cu perna pe cap, să nu-l aud guițînd), preparat și afumat de tata, caș făcut în casă, ouă șerte* de la găinile din ocol, pită de casă făcută-n cuptor, porodici*, castraveți, rădiți* și ceapă verde din gredină*.

Dar ce gust deosebit aveau! Așezați pe-un țol, direct pe glie, mîncam, io de-mi pușcau fălcile, nu alta! Bine, la fel de hulpav mănînc și amu, fie vorba-ntre noi. 🤪

Din zilele alea am rămas cu multe amintiri, acum le zic prețioase, deși atunci nu-mi prea plăcea și convenea c-aveam zile întregi de dat cu sapa. Alt avantaj era că mă bronzam iar după vacanță puteam să mă prefac c-am fost și io la mare. 🥱

Gustul mîncării din cîmp, arșița nemiloasă și mirosul șinelor de tren, peste care treceam ca să ajungem acolo, la bucata noastră de pămînt, dacă închid ochii le simt și acum.

Azi am încercat să refac gustul mîncării din cîmp.

Ce ziceți? Am reușit măcar așa, cît de cît?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

24/05/2020

*coptii – copii

*dărăbucă – bucățică

*șerte – fierte

*porodici – roșii 

*rădiți – ridichi

*gredină – grădină