Și iar mă-ntorc la fericire. Stând ieri pe-o bancă sub un pom, încălziți de razele soarelui și ascultând pasările, Adi a făcut o poză pe care-a postat-o – unde altundeva decât pe face-buc 😜 –, cu mențiunea că „se simte fericit”.

Azi când deschid laptopu’ văd că-s câteva comentarii și no, ca o fomeie civilizată, zic să le mulțumesc oamenilor pentru ele. Și-ajung la un comment care zice-așa: „Fraților, dacă așa arătați când sunteți fericiți…„. No futu-i, adică cum? M-am uitat mai bine la poză, nu-i una din aia de pus în ramă, într-adevăr. Dar da, așa arătăm noi când suntem fericiți și rupți de oboseală și nedormiți – ca lumea – de luni întregi. Da, așa arătăm noi când suntem fericiți că suntem împreună și facem față, cum putem, la greutatea ce ne-apasă umerii și ne-ndoaie șalele de-o vreme. Da, așa suntem noi fericiți și ridați, obosiți…