E martie, luna femeii. Nu mă simt însă defel sărbătorită sau specială; și nici nu vreau. Vreau însă să văd o sclipire-n ochii soțului meu când mă privește, vreau să-i văd ochii verzi umbrindu-se de dor și drag, vreau să-i văd privirea devenind caldă și intensă, ca mierea și nectarul, la un loc. Vreau să știu că de-abia așteaptă să se-ntoarca la nebuna lui, să-mi spună tutulucă și văzduhistă, să mă sune de 10 ori pe zi, să se asigure că n-am uitat mâncarea în cuptor, tigaia pe plită, ușa descuiată, sau să mă certe c-am plecat pe frig, în capul gol; sau să vadă dacă n-am plecat cu bicicleta brambura, pe coclauri, pe vânt și pe ploaie. Vreau să mă amenințe că-mi taie spițele, vreau să vină acasă și, fără să-mi spună o vorbă, să-mi ceară să mă așez pe canapea și-apoi să mă îmbrățișeze strâns-strâns, de parcă nu m-a văzut de-o veșnicie. Vreau să nu fie luna martie și să-mi aducă flori, vreau să nu fie Dragobetele și să-mi spună „Te iubesc!”, vreau să fiu specială fără să fiu altfel decât simplă și sărbătorită fără sărbătoare. Vreau doar să fiu femeie. Jumătatea lui.
Cu drag și cu iubire,
06/03/2020

Donație
Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!
€10,00
Că vrei sau nu, specială eşti. Şi eşti şi pentru noi şi te iubim!
Eu îţi spun de acum La mulţi ani!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ooo, mulțumesc frumos Potecuță! Te pup și te îmbrățișez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Martie și sărbătorile nu pot fi șterse din călindar, cum ar fi spus bunica mea. Deci suportă! ☺️😘 La multi ani! că tot adusesi vorba.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A, nu, să nu le ștergem, Domne feri! 😱 Doar să nu uităm și-n rest să fim. La mulți ani și ție, Ina! 💖🌸💐🌼🌺🌷🥀🌹🍀
ApreciazăApreciază
Eşti cea mai simpatică „văzduhistă” pe care o cunosc! Cam pe-acolo îs şi eu, ca deh!, aşa ne stă bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
💚😊 D-apoi nu? 😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos! 🙏😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană