E martie, luna femeii. Nu mă simt însă defel sărbătorită sau specială; și nici nu vreau. Vreau însă să văd o sclipire-n ochii soțului meu când mă privește, vreau să-i văd ochii verzi umbrindu-se de dor și drag, vreau să-i văd privirea devenind caldă și intensă, ca mierea și nectarul, la un loc. Vreau să știu că de-abia așteaptă să se-ntoarca la nebuna lui, să-mi spună tutulucă și văzduhistă, să mă sune de 10 ori pe zi, să se asigure că n-am uitat mâncarea în cuptor, tigaia pe plită, ușa descuiată, sau să mă certe c-am plecat pe frig, în capul gol; sau să vadă dacă n-am plecat cu bicicleta brambura, pe coclauri, pe vânt și pe ploaie. Vreau să mă amenințe că-mi taie spițele, vreau să vină acasă și, fără să-mi spună o vorbă, să-mi ceară să mă așez pe canapea și-apoi să mă îmbrățișeze strâns-strâns, de parcă nu m-a văzut de-o veșnicie. Vreau să nu fie luna martie și să-mi aducă flori, vreau să nu fie Dragobetele și să-mi spună „Te iubesc!”, vreau să fiu specială fără să fiu altfel decât simplă și sărbătorită fără sărbătoare. Vreau doar să fiu femeie. Jumătatea lui.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

06/03/2020

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00