E martie, luna femeii. Nu mă simt însă defel sărbătorită sau specială; și nici nu vreau. Vreau însă să văd o sclipire-n ochii soțului meu când mă privește, vreau să-i văd ochii verzi umbrindu-se de dor și drag, vreau să-i văd privirea devenind caldă și intensă, ca mierea și nectarul, la un loc. Vreau să știu că de-abia așteaptă să se-ntoarca la nebuna lui, să-mi spună tutulucă și văzduhistă, să mă sune de 10 ori pe zi, să se asigure că n-am uitat mâncarea în cuptor, tigaia pe plită, ușa descuiată, sau să mă certe c-am plecat pe frig, în capul gol; sau să vadă dacă n-am plecat cu bicicleta brambura, pe coclauri, pe vânt și pe ploaie. Vreau să mă amenințe că-mi taie spițele, vreau să vină acasă și, fără să-mi spună o vorbă, să-mi ceară să mă așez pe canapea și-apoi să mă îmbrățișeze strâns-strâns, de parcă nu m-a văzut de-o veșnicie. Vreau să nu fie luna martie și să-mi aducă flori, vreau să nu fie Dragobetele și să-mi spună „Te iubesc!”, vreau să fiu specială fără să fiu altfel decât simplă și sărbătorită fără sărbătoare. Vreau doar să fiu femeie. Jumătatea lui.
Cu drag și cu iubire,
06/03/2020
Donație
Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!
€10,00
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui Poteci de dor Anulează răspunsul