Magie

Oricât de tare-ar bate vântul și-ar ploua, oricât de-ntunecat ar fi afară și de cenușiu, când încep să pun colinde, împodobind bradul și casa, ca prin magie supărarea dispare și-apare bucuria. Luminițele, ornamentele împrăștiate prin toată casa, mirosul de mere coapte și scorțișoară, de vin fiert, de portocale decojite – iar cojile musai uscate pe sobă!(dar strânse mai întâi deasupra flăcărilor, să sfârâie și să împrăștie mirosul prin toată casa), – pe mine mă farmecă deplin. Perioada asta din an e plină de magie. Oricâte greutăți am avea, oricâte supărări ne-ar încerca și oricâte amintiri ne-ar bântui, există o magie care le șterge pe toate. Magia Crăciunului.  Daaa, știu, sunteți acriți, scârbiți, sătui până peste cap de stereotipuri și de fraze goale, expresii prea des folosite, urări standard etc.

Dar înainte să-mi săriți în cap, stați o țîră să vă explic de ce io chiar cred în asta, în magia Crăciunului. Și chiar iubesc perioada asta din an, no!

Aseară am început să mă uit la un film (nu-l văzusem chiar de la început) și, deși părea forțat și cam tras de păr, ceva m-a îndemnat să-l privesc până la capăt. Era o poveste incredibilă cu un băiat care-a căzut într-un lac înghețat, a stat sub apă mai mult de-un sfert de oră și pe care credința și iubirea nu doar că l-au readus la viața, (împotriva a ceea ce-au spus medicii) ci era și complet vindecat.

O comunitate întreagă s-a rugat pentru viața și vindecarea lui, alături de mama și, printr-un miracol, chiar asta s-a și întâmplat. La finalul filmului a apărut pe generic că era inspirat din fapte reale. ❤

Deci…

Ce să vă scriu? Ce mi-aș scrie în primul rând și mie: nu mai fiți sceptici și neîncrezători. Avem atâtea exemple că se poate și totuși refuzăm să credem în miracole. Oare de ce?

Nu ni se cere mult: cât un bob de muștar, nu?

Adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință în voi cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință (Matei 17, 20)”.

Atât: un bob de muștar. Și magia se întâmplă.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

06/12/2019

Hamme.

 

47680994_1958294850885605_5219210585555599360_o (1)12291873_947162475332186_2424860134119343062_o (1)

 

Un gând despre „Magie

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.