„Epifanie” e un termen pretențios. Io am interpretat-o în felul meu, mai simplu și mai… pământesc. O revelație, un moment de „aha”, când am devenit conștientă de latura nevăzută a unei lumi, ceva ce n-am perceput până atunci. Îs momentele alea de piele de găină, când simți ce n-ai mai simțit, când nu-ți vine să crezi (deși vezi cu ochii tăi!), când rămâi mut de uimire și-ți dai seama că totul este interconectat. Că nimic nu-i întâmplător și tot ce se petrece, este cu un scop. Am avut multe astfel de momente, despre unele am scris, altele le-am uitat… Însă acum știu că atunci când mi le amintesc (sau mi se amintesc 😉 ) musai să le scriu, ca să nu le uit din nou.
Acum câțiva ani, când am auzit povestea asta pentru prima oară, am fost sceptică, vă spun drept. Am zis că-i o poveste fantastică, spusă de prietenul nostru, părintele, care ne ajută-n momentele noastre grele și c-a făcut-o doar ca să ne încurajeze, pentru că eram destul de amărâți pe-atunci și foarte debusolați. N-am văzut atunci legătura, nici n-am înțeles de ce ne-a spus-o, noi ziceam că n-are nici în clin, nici în mânecă cu noi. Era vorba despre un tânăr pianist român care, deși doldora de talent, a fost nevoit să plece din România, în căutarea unui trai mai bun; că ajunsese în Norvegia și-acolo muncea din greu; că într-o zi de muncă, intrând într-o casă a găsit un pian, la care s-a așezat și-a început să cânte. Cel care l-a auzit a fost, bineînțeles, impresionat, și-a dat seama imediat că-i un talent uriaș care se irosește; și l-a înscris la „Norvegienii au talent”. Urmarea… Viața lui s-a schimbat complet.
Uitasem povestea când, într-o zi, am găsit pe Facebook un filmuleț cu el. I l-am trimis și la Adi, scriindu-i că uite, cred că-i vorba despre cel din povestea de astă-vară, cel despre care prietenul nostru ne povestise. Și uite-așa am dat și de Corina, soția lui, astrolog…
Urmarea? Fantastică. Extraordinară. Tocmai când voiam să-i trimit un mesaj, primesc și eu un mesaj de la ea. Că a simțit dorința să îmi scrie, deși nu ne cunoșteam. 🙂
Io am fost atrasă întotdeauna de astrologie, horoscop, de citit în stele, de planete și comete și zgâit noaptea la cer (știți voi, umblatu’ pe ciripuri 😀 ) așa că mi-am dorit imediat să știu cum arăta harta cerului atunci când m-am născut; știți cum se zice, să știu și io sub ce stea norocoasă am venit pe lumea asta, nu? 😉
Am aflat atunci o mulțime de informații prețioase, Corina mi-a spus totul de la A la Z. Și tot ea mi-a dat sugestia să fac ceea ce îmi place, mai am și acum înregistrarea sesiunii de atunci și, de fiecare dată când o reascult, mi se face pielea de găină. M-a întrebat: „Ce îți plăcea ție să faci mai demult? Ce te pasiona? Ce te preocupa cu-adevărat? Să scriu, i-am răspuns. Păi de ce nu te gândești s-o faci din nou? Apucă-te și fă-ți un blog, scrie o carte, pentru că, din harta natală, asta îți este dat să faci.”
Asta se întâmpla în mai, 2017, apoi în România-n vară, s-a petrecut faza cu fluturele de la cascadă, și-n noiembrie m-am apucat de scris, pentru ca, după un an, în mai 2018, să public „Trăirile Aurei”.
Corina este o profesionistă desăvârșită iar astrologia fascinantă. Nimic n-a fost întâmplător. Nici povestea prietenului nostru, nici întâlnirea (virtuală) cu ea, nici faptul că se ocupă cu ceva care pe mine mă atrage dintotdeauna: astrologia.
Totul s-a legat. Nu pot decât să o recomand din suflet, dacă vreți să vi se citească în stele, 🙂 să fiți sfătuiți, ghidați, îndrumați, aici o găsiți:
Cu drag și cu iubire,
22/11/2019
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui condeiblog Anulează răspunsul