Mare

Aura B. Lupu

     M-a cuprins un dor cumplit de mare.
     Aș lăsa totul baltă și-aș pleca. Undeva, pe mal de mare, cu un caiet în mână și-un creion.
     Și m-aș abandona. Căldurii, soarelui, valurilor… Fără nici un regret. Fără nicio urmă de-ndoială. Fără nicio remușcare.
     Când am văzut marea prima oară, pe la 13 ani, am amuțit. Am simțit imediat că mă cheamă. Că-i aparțin. Că-mi este menită.
     Iubesc pădurea. Iubesc verdele. Iubesc înălțimile. Dar parcă întinsul nemărginit al mării, strălucirea apei în razele soarelui, albastrul infinit și sunetul valurilor sunt o iubire și mai mare.
     Iar răsăritul și apusul la mare sunt grandioase. Mărețe. Spectaculoase. Nu m-aș sătura să le privesc în fiecare zi.
     Întotdeauna în concediile noastre la mare umblăm pe coclauri.
     Că ne mai și rătăcim, că ajungem pe proprietăți private, sau că dăm…

Vezi articolul original 428 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.