Piticot… Vă mai amintiți? 
Pentru ăștia tineri, care habar n-au ce e, nu, nu-i o relicvă dezgropată, nu-i vreun OZN…
Așa ne jucam noi, în copilărie, în serile ploioase, reci și lungi de toamnă.
În cuptor prăjeam sâmburi de bostan, stropiți cu apă și sare „din aia mare”, pe plită sfârâiau merele coapte și noi dădeam cu zaru’, fericiți sau supărați, depindea de ce zar ieșea…
Socializam altfel. Mult mai bine decât azi. Face-to-face...
N-aveam televizoare, n-aveam „smartphone”-uri și, evident că n-aveam nici internet. Câteodată (de multe ori, de fapt!) n-aveam nici curent, că „se lua” pentru economie, și-aprindeam atunci lumânări, lanterne, lămpi cu gaz…
Ne-adunam în jurul jocului, pe jos, râdeam, ne mai și supăram, dar trăiam frumos. Simplu. Fără false pretenții, aroganțe și obraznicii. Eram toți „de-o samă”, nici unu’ nu era mai cu moț sau mai răsărit. Eram prieteni, eram tovărăși, eram doar… piticoți.
Cu drag și cu iubire,
02/11/2019
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu