No hai să-ncerc și asta. Mulți mi-ați scris că ajută să scriu despre Edi. Am alungat din start ideea, era mult prea dureroasă doar imaginându-mi c-o s-o fac. Dar cum pare-se că cei care-o spun au și habar de ce o fac, ia să vedem…

Bun.

Edi. Ignor nodul din gât, înghit în sec și scrâșnesc din dinți. Deja mi-a sărit smalțul la doi dinți de jos, dentistul meu n-o să fie foarte fericit…

Mda…

Edi a apărut în viața noastră ca urmare a unui scandal. Pe care-l făceau băieții.

De fiecare dată când Carla (cățelușa pudel neagră a lui Adi pe care o „împărțea” cu fosta) trebuia să plece de la noi (c-o aveam numa-n weekend) ăștia doi începeau să chițăie și să se dea cu curu’ de pământ că da’ de ce trebuie să plece Carla? Că ei o iubesc și-i cățelușa lor! Și-apoi să vezi oftat și plâns cu sughițuri de zici că-i jumulea cineva!

No explică-le la doi mucoși de 9-11 ani toată tărășenia cu „transferul” lui Carla… Era imposibil să-i faci să priceapă.

Și, într-o bună zi, sătul de văităturile și plânsetele lor ce apăreau inevitabil la fiecare despărțire de preaiubita Carla, enervat și exasperat Adi i-a întrebat răstit:

— Vreți și voi un câine care să fie numai al vostru și să nu mai trebuiască să plece?

Ăștia mici în cor:

— Daaaaa, vreeeem!

— De care vreți? Alb, negru, câine lup, dalmațian, de care? i-a mai întrebat Adi, de astă-dată ceva mai calm.

S-au uitat nedumeriți unu’ la celălalt și-apoi au întors ochii maaari la Adi, rostind tot în cor:

— Ca și Carla, cum adică???

Și-așa ne-am procopsit cu Edi… Tot negru, tot pudel… Avea 6 săptămâni când l-a adus Adi din gara de la Cluj. Îl adusese cel care-l vindea cu trenul din Sighișoara. Un ghemotoc de blană, cu doi ochișori ca mura, scâncind și dând dintr-o codiță mică-mică și ascunzându-se direct sub pat. Ș-apoi să vezi „bătălie” cu băieții, care încercau să-l momească să iasă de-acolo… Rugăminți, cuțu-cuțu, hai la mama, la tata…

Festival!

Partea cea mai simplă a fost cu numele. Nu mai știu cine-a avut ideea dar s-a „prins” de toți imediat: EDI.

Și-așa a apărut în viață noastră cel mai frumos cățel din lume. Cel mai deștept. Cel mai iubit.

Da, știu, zâmbiți pe sub mustață, auzi la ea, cel mai cel…

Dar pentru noi chiar a fost cel mai cel.

Și uite c-ați avut dreptate. Scriind toate acestea acum zâmbesc…

Și-mi amintesc atâtea alte momente faine!

Da. Așa e. Ajută. Nodul din gât n-a dispărut complet. Dar măcar pot să-nghit ca lumea, fără să mă mai înec.

Dragii mei, vă mulțumesc.

Ideea voastră chiar e o ideea bună.

Cu drag,

Aura B. Lupu

03/05/2019