Carla

No hai să-ncerc și asta. Mulți mi-ați scris că ajută să scriu despre Edi. Am alungat din start ideea, era mult prea dureroasă doar imaginându-mi c-o s-o fac. Dar cum pare-se că cei care-o spun au și habar de ce o fac, ia să vedem…

Bun.

Edi. Ignor nodul din gât, înghit în sec și scrâșnesc din dinți. Deja mi-a sărit smalțul la doi dinți de jos, dentistul meu n-o să fie foarte fericit…

Mda…

Edi a apărut în viața noastră ca urmare a unui scandal. Pe care-l făceau băieții.

De fiecare dată când Carla (cățelușa pudel neagră a lui Adi pe care o „împărțea” cu fosta) trebuia să plece de la noi (c-o aveam numa-n weekend) ăștia doi începeau să chițăie și să se dea cu curu’ de pământ că da’ de ce trebuie să plece Carla? Că ei o iubesc și-i cățelușa lor! Și-apoi să vezi oftat și plâns cu sughițuri de zici că-i jumulea cineva!

No explică-le la doi mucoși de 9-11 ani toată tărășenia cu „transferul” lui Carla… Era imposibil să-i faci să priceapă.

Și, într-o bună zi, sătul de văităturile și plânsetele lor ce apăreau inevitabil la fiecare despărțire de preaiubita Carla, enervat și exasperat Adi i-a întrebat răstit:

— Vreți și voi un câine care să fie numai al vostru și să nu mai trebuiască să plece?

Ăștia mici în cor:

— Daaaaa, vreeeem!

— De care vreți? Alb, negru, câine lup, dalmațian, de care? i-a mai întrebat Adi, de astă-dată ceva mai calm.

S-au uitat nedumeriți unu’ la celălalt și-apoi au întors ochii maaari la Adi, rostind tot în cor:

— Ca și Carla, cum adică???

Și-așa ne-am procopsit cu Edi… Tot negru, tot pudel… Avea 6 săptămâni când l-a adus Adi din gara de la Cluj. Îl adusese cel care-l vindea cu trenul din Sighișoara. Un ghemotoc de blană, cu doi ochișori ca mura, scâncind și dând dintr-o codiță mică-mică și ascunzându-se direct sub pat. Ș-apoi să vezi „bătălie” cu băieții, care încercau să-l momească să iasă de-acolo… Rugăminți, cuțu-cuțu, hai la mama, la tata…

Festival!

Partea cea mai simplă a fost cu numele. Nu mai știu cine-a avut ideea dar s-a „prins” de toți imediat: EDI.

Și-așa a apărut în viață noastră cel mai frumos cățel din lume. Cel mai deștept. Cel mai iubit.

Da, știu, zâmbiți pe sub mustață, auzi la ea, cel mai cel…

Dar pentru noi chiar a fost cel mai cel.

Și uite c-ați avut dreptate. Scriind toate acestea acum zâmbesc…

Și-mi amintesc atâtea alte momente faine!

Da. Așa e. Ajută. Nodul din gât n-a dispărut complet. Dar măcar pot să-nghit ca lumea, fără să mă mai înec.

Dragii mei, vă mulțumesc.

Ideea voastră chiar e o ideea bună.

Cu drag,

Aura B. Lupu

03/05/2019

Reclame

6 gânduri despre „Carla

  1. Păi nu? Aparatul gândirii este ceva extraordinar. Ca o cameră plină cu fluturi. Dacă îi lași de „capul” lor, fluturii ăștia te amețesc. Mi-ai zis că te chinuie azi dorul de Edi… Gândurile așadar erau deja acolo și nu le puteai alunga după dorință. Iar acest dor e ceva dulce de care nici nu ești sigur că vrei să te desparți, deși e clar că nu-ți este bine nicidecum. Scrisul despre „subiect”, eu îl văd ca pe un bec ce îl aprinzi în acea cameră cu fluturi. Ei se adună acolo și se aranjează cumva. Dansul lor ia o formă…
    De îndată ce citim și noi, gândurile noastre colective, ale tuturor celor care i-am aflat povestea pudelului cu ochii ca mura, au depășit camera cu pereți. Fluturii sunt acum în văzduh și se ridică la cer într-un dans colorat. De acolo Edi le urmărește jocul și dă voios din codiță.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.