Gelozia.

Un alt subiect care pe mine mă „atinge”.

Rău de tot. Pentru că știu că victimele geloziei ajung până la urmă să fie abuzate și fizic. E o linie extrem de subțire între a rămâne doar gelos, fără să vrei să-ți impui dorința aia exacerbată de control și fizic, până la urmă. Pentru că de fapt asta-i gelozia. Să vrei să deții controlul absolut asupra ființei pe care, cică, o iubești. Să-i știi fiecare gând, fiecare mișcare, fiecare cuvințel, fiecare sentiment. Iar asta NU este iubire… E praf în ochi. În ochii celui pe care pretinzi că-l iubești.

„Din cauză că te iubesc atât de mult, de asta sunt așa!”.

Parol? Ești așa pentru că ești un nenorocit nesigur și complexat, care încearcă să-și amețească victima (asta este, o victimă, nu iubită, nu soție, ci VICTIMĂ) cu declarații înflăcărate de dragoste, arătându-ți la început doar partea aia blândă, caldă…