Am hălăduit prin multe locuri. Am străbătut plaiuri minunate, mi-am răcorit tălpile în pâraie repezi și reci de munte, am băut apa lor strânsă în căușul palmelor, am bătut la pas păduri, le-am ascultat freamătul și le-am cules rodul. Hribi, lăcrimioare și brândușe, bureți galbeni sau iuți, coacăze, zmeură, măceșe… Dar cel mai drag mi-a fost să strâng frăguțe.
Era bucurie mare când ne adunam copiii de pe uliță să mergem la pădure, la cules bobițele alea roșii și-atât de-nmiresmate! Luam badogul de lapte (după ce-l clăteam bine-bine cu apă rece din fântână, ca să dispară mirosul de acru) și ne puneam merinde: slănină cu ceapă verde (că roșii sau castraveți nu erau pe-atunci), ouă fierte, brânză și caș de oaie (din ăla cu găuri, era cel cel mai bun!) și duși eram. Apă nu căram cu noi, știam locurile izvoarelor din pădure unde ne potoleam setea-n voie. Și-apoi să vezi bucurie! Săream într-un picior, ne dădeam dura de pe deal la vale, lingeam bulgării de sare de pe câmp puși acolo pentru vaci, da’ no, ce conta, intram în vale desculți și făceam concurs cine prinde mai multi fisfalăi, alergam după fluturi, fugăream oile și-apoi fugeam noi mâncând pământul când se porneau câinii ciobănești după noi!
Mâncam frăguțe până când nu mai puteam, ni se-nroșeau buzele și ne pișca limba, dar ce conta? Umpleam apoi badoagele, să ducem și acasă.
Apoi făceam foc, să prăjim slănina. Am și-acum pe laba piciorul urma, cât o monedă, de la picătura de unsoare prelinsă de pe scrijeaua de slănină-ncinsă direct pe piciorul meu desculț. Ba într-un an am aprins și pădurea! Fusese secetă mare, pădurea uscată ca iasca, focul s-a întețit de la o pală de vânt și bugăt a fost, s-a răspândit c-o repeziciune incredibilă, pentru niște copii neștiutori și neputincioși în fața forței lui de neoprit. Scandal mare, rușine, spaimă cât cuprinde, dar măcar scăpasem noi nevătămați.
Da, am hălăduit prin multe locuri, care de care mai frumoase și mai minunate, dar parcă tot cel mai frumos loc rămâne cel plin cu frăguțe. Și cu amintiri…
Cu drag și cu iubire,
09/04/2019
Fragment din „Trăirile Aurei” pe care o găsiți pe site-ul editurii Libris. Mulțumesc!
Mi-ai trezit şi mie amintiri dragi. Am vrut să le dau viaţă anul trecut, am plantat într-un ghiveci mai mic, a fost plin de frunze dar atât… Rămân amintirile.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
💖💖💖
ApreciazăApreciază
Cât sunt ele de mititele, dar frăguțele îmi țineau și de foame și de sete…uneori. 🙂 Frumoase amintiri. Pe aceea însă, cu incendierea nu o pun la socoteală. Îmi pot imagina tămbălăul care a urmat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mamă-mamă ce rușine, să știe tot satul că ce-am făcut noi… Iar babele de pe șanț, când treceam pe lângă ele ne țintuiau cu privirea, clătinând dezaprobator din cap… Ba ne-au mai scos și-n careu și ne-au scăzut și nota la purtare… 😭
ApreciazăApreciază
Locuri de suflet, ce ne insufletesc. Fragutele – o poveste tare frumoasa. 🙂 Numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc Ina! 💖💖💖
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoase amintiri, când eram copil, m-a alergat un vițel, până am ieșit din sat, îmi ieșiseră degetele prin gumari.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ioi! 😱 Bine că nu te-a alergat tauru’ c-apoi nu știu zo…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți dai seama…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce poftă mi-ai făcut de fragi! Mă gândesc, totuși, că nu mai e chiar mult până vor apărea. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
💖💖💖
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Aura B. Lupu.
ApreciazăApreciază