Românește

Voi din care categorie faceți parte?

Din cea care dacă aude pe cineva vorbind românește intră rapid în vorbă sau din cea care se preface că nu înțelege și merge mai departe?

Io cred că v-ați prins deja de care mi-s… 😀

Băgătoarea-n seamă number one

Și deși mi-am luat-o peste cap de nenumărate ori, tot nu mă-nvăț minte. Tot mă bucur și-mi tresaltă inima-n piept când aud vorbindu-se românește.

Dar… am început să fiu mai reticentă în a aborda oamenii dar și mai atentă la cine vorbește…

Întâmplări am avut destule și plăcute dar și mai putin plăcute…

Venind odată nu știu de unde, am găsit în fața casei noastre o mașină cu număr românesc. Un el și-o ea. Am oprit mașina-n dreptul lor și le-am făcut semne, vezi-Doamne indignată și-ofuscată că să plece, că ăla-i locul nostru de parcare.

Bieții de ei, cam speriați și cu ochii mari au dat din cap că da, pleacă. Bine, era loc de parcare suficient iar eu am coborât repede din mașină și le-am mai și bătut în geam, dând din mâini ca apucata și-ncercând să nu râd. Temători, au lăsat geamul mașinii câțiva cm în jos, explicându-mi (cred că-n franceză) că da, pleacă imediat.

Atunci le-am răspuns pe românește:

– Da’ ce, alt loc de parcare n-ați găsit? Numa’ în fața casei unor alți români?

S-au blocat.

Abia când am început să râd bieții de ei au răsuflat ușurați.

Evident că i-am poftit în casă, io așa îs, nu pot lăsa omu’ să stea în drum.

Acum câteva săptămâni, trecând pe lângă un șantier, câțiva muncitori au înclinat din cap, salutându-mă. La nimereală le-am răspuns c-un „Hai noroc băieții!”.

– Săru-mâinile! mi-au răspuns în cor și cu zâmbete laaaargi pe fețe.

Eram în Mallorca în concediu iar în fiecare seară când ne întorceam de la plimbare la hotel, pe o străduță-ngustă era un bloc, iar în fața lui, pe scări, câțiva bărbați stăteau seară de seară și beleau fasolea la trecători. N-au comentat în primele seri, s-au uitat luuung…

Io cu Adi de mânuță, în budigăi scurți că no, la 30 și ceva de grade și-n vacanță n-oi umblă cu fuste până-n pământ, nu?  😉

Într-o seară unu’ dintre ei nu s-a mai răbdat și-a exclamat:

– Uite bă la asta ce picioare are!

La care io am izbucnit în râs iar Adi i-a răspuns:

– Da’ du-te mă și nu mai spune, chiar? tot râzând.

– Uraaa, trăiască România cu cele mai faine femei! au început să strige bolunzii, de tătă strada se uita-n gura lor. 🤣

Din experiențele avute știu că nu te poți încrede chiar în toată lumea. Că-i bine câteodată să fii mai rezervat și circumspect. Sunt fel și fel de oameni. Io însă tot nu pot să să mă prefac că nu-nțeleg când aud românește…

Dar odată m-am prefăcut, recunosc…

Eram în Lidl și tot un grup (că dacă-i numa’ unu’ singur nu-ndrăznește 😉 ) au început să comenteze-n preajma mea. I-am ignorat, m-am prefăcut că nu-nțeleg o boabă, ba le-am mai și zâmbit tâmp… Când am ajuns la casă erau în fața mea iar unul dintre ei, vrând să facă pe galantu’, m-a poftit să intru-n fața lor, dar șoptindu-i altuia printre dinți:

– Hai, că din față am văzut-o, s-o vedem acum și din spate.

No aci n-am mai putut să tac și să mă mai prefac…

– Ia dați-i drumu’ voi în fața mea, da’ repede, că io v-am văzut și v-am mai și auzit, dar nu m-ați impresionat defel! le-am răspuns de data asta fără pic de zâmbet.

– Ooo, vă rugăm să ne iertați, n-am știut că sunteți româncă! și-au cerut ei scuze da’ no…

Mda… Fel și fel de oameni, nu?

E de-avut un pic de grijă ce anume scoatem pe gură crezând că nimeni nu pricepe ce vorbim.

Înainte da, aveai o oarecare siguranță că nimeni n-o să te-nțeleagă, dar acum din contră, probabilitatea-i foarte mare.

Io – de cele mai multe ori – la astfel de comentarii mă amuz și le dau pace… Atâta pot. 😉

Dar dacă dai peste-un bărbat care nu știe de glumă? Eh, atunci ce te faci?

E bine să fim mai reticenți dar și mai atenți.

Și la ce vorbim, dar și pe cine abordăm.

Că nu se știe niciodată peste cine o să dăm…

😉

Cu iubire,

băgătoarea-n seamă number one,

Aura.

29/03/2019

 

 

 

 

Reclame

9 gânduri despre „Românește

  1. Hehe, ce faine-s episoadele astea în care se ştie de glumă şi oamenii-s mişto, nu ca în cazul celor din Lidl care-s cocoşi când cred că nu înţelege nimeni.
    Nu am fost plecată din ţară decât în concedii dar ştiu cât de fain e sentimenul. Eram în Londra, mă chinuiam să bag o monedă într-un roboţel de bilete şi era coadă în spatele meu şi eram disperată că mă vor spurca cei din spate. Nimeni nu zicea nimic, eu băgam, roboţelul o scuipa înapoi. Şi aud din spate „lăsaţi-o jos, frecaţi-o puţin cu piciorul şi vedeţi că va merge”. M-am bucurat de nici să fi fost cineva cunoscut. Apăi să stai plecat mai mult timp şi să auzi limba ta pe undeva. Bine, cun ai spus, acum poate e ceva normal. Dar mă gândesc cam cum era acum mai mult timp….

    Apreciat de 2 persoane

    1. Ha-ha.. La un tonomat de cafea, am pățit și eu chestia cu moneda. Am introdus-o de trei ori și tot de atâtea ori mi-a fost respinsă. Eu am multă răbdare de obicei și m-aș mai fi jucat acolo încă o vreme 🙂 dar îmi era jenă că aștepta un bărbat în spatele meu. Intrigat că nu se duce și el la tonomatul de alături (cum puteam și eu de fapt, să procedez), am vrut să renunț și să plec. Omul acela însă m-a oprit. Stai așa, îmi zicea el cu un accent cumplit pentru urechile mele, dă-mi mie moneda. Când mi-a smuls-o din mână, chiar mă gândeam dacă merită să mă bat în stradă cu un nebun, pentru o liră. Dar el a pus-o jos și în timp ce o izbea crunt cu călcâiul pantofului, mie îmi zâmbea destul de prietenos. Aha! mi-am zis eu. Nebunul n-are nimic cu mine, doar moneda mea îl supăra. Cum se repede câinele după roata mașinii tale, dar pe tine, care cobori din ea, te lasă liniștit în pace. Toate gândurile astea mi-au rămas suspendate când mai apoi, el a băgat aceeași monedă în tonomat și primind cafeaua, mi-a oferit-o cu zâmbet și mai larg. Cine spunea că numai în Moldova se practică bătaia? Uite! Scoțienii își bat până și monedele…

      Apreciat de 1 persoană

  2. Eu sunt foarte doritor să întâlnesc români, să aud vorbindu-se românește… Îmi e tare dor de acasă și de n-ar fi măcar acest blog…
    Am mai povestit eu pe aici, câte ceva. Aura, cu al ei „din spate și din față” m-a făcut să-mi mai amintesc încă o întâmplare:
    Eram într-un magazin. Am auzit în fața mea vorbindu-se românește. Am fost bucuros și îndemnam căruciorul să ajung mai iute lângă ei. Însă o babă, un nene cu handicap și un angajat care își aranjează vitrina, când îi nimerești deodată în fața ta, poți considera că s-a închis circulația. Gata! Deviere de traseu. Românii ajungeau tocmai în punctul de unde ar fi dispărut din câmpul meu vizual și atunci i-am „pozat” bine, pentru ca să-i pot recunoaște, după ce urma să fac ocolul. Doi bărbați și o femeie, ea are ceva cu roșu la geacă… 🙂 Ce griji îmi mai făceam și eu…
    Ei vorbeau oricum foarte tare, ca și cum ar fi fost singuri pe acolo:
    -E scumpe mă aștea! Nu loa!
    -Da unde mă-ta ai văzut tu mai ieftine, fă?
    Al treilea doar râdea… Iar eu am rămas pe loc. Nu, nu… Nu sunt de-ai mei. Nici ăștia. Am văzut mai târziu că erau și cam bruneți, dar asta deja nu mai avea nicio importanță.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.