Continuare la cura de detoxifiere. https://aurablupu.com/2019/03/03/cura-de-detoxifiere/
Al doilea lucru pe care m-a-nvățat nenea doctoru’ să-l fac (corect!), a fost cum să respir. Știu, pare absurd la prima vedere, cum adică să-nveți să respiri? Ce, e musai să înveți s-o faci? Da, de respirat respirăm cu toții, evident, dar nu mulți o și facem cum trebuie. Multor clienți care-mi vin la reflexologie, când le spun să respire nu în piept, ci-n abdomen, li se pare că le cer tâmpenii. Asta până când încearcă s-o facă. Iar când nu reușesc să treacă aerul din piept mai jos, spre burtă, abia atunci își dau seama că nu-i chiar o prostie, e ceva ce trebuie făcut conștient. Iar când după 5 respirații de acest fel încep să se-mbete de cap, realizează cât de incomplet știu să respire, dar și cât de incorect o fac.
Mai ales noi, femeile, facem greșeala de-a respira complet anapoda: umflăm pieptul și tragem burta, (știți de ce, nu? să părem mai slabe și mai siluete). Dar prin astfel de respirații scurte și rapide nu ne oxigenăm cum trebuie creierul, iar când nu primim oxigenul necesar, ne alegem cu insomnii, depresii, oboseală cronică, stări de moleșeală, celulită, lipsă de energie, digestie proastă, etc.
V-am dat un piculeț de gândit, nu-i așa? Când citim câte urmări are simplu fapt că nu respirăm corect, ne dăm seama câtă nevoie avem de fapt de asta. Să respiram profund. Să tragem adânc aerul în plămâni, și-apoi să împingem respirația-n burtă, ba chiar mai jos. Lent, nu rapid, cu grijă, nu repeziți, cu răbdare și cu calm. Credeți-mă, merită cu prisosință. Și-n fond este destul de simplu.
Tot ce-aveți de făcut este doar să respirăm. (corect!)
Just breathe.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
Hamme.
10/03/2019
Cărțile mele le găsiți aici ![]()
![]()
![]()
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
https://www.sionoeditura.com/…/traieste-iubeste-si-taci/
și aici ![]()
![]()
![]()
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
și-n următoarele librării:
Eminescu- București
Gaudeamus- Cluj
La două bufnițe – Timișoara
Junimea & Casa Cărții – Iași
Elstar – Câmpina
Șt O Iosif – Brașov & Libris
Prăvălia cu cărți – Constanța
Aida – Drobeta-Turnu Severin
și alte librării independente din țară.
PLUS rețelele naționale:
Alexandria
Cărturești
Humanitas
CLB – București
Mulțumesc!
Copyright ©2017-2023 Aura B. Lupu



Răspunde-i lui TRE – Aura B. Lupu Anulează răspunsul