Singurătate

Nu vreau să vă întristez. Dar e o realitate.
O ocolim, o alungăm, o hâșăim crezându-ne imuni. Dar nu suntem. Toți ajungem acolo. Mai devreme sau mai târziu toți ajungem să ne agățăm cu disperare de firul ăsta subțire numit viață.
Io una aș prefera să mă ia bunul Dumnezeu înainte să ajung astfel.
Însă nu-i după preferințe…

E o decizie care nu ne aparține.
Așa că nu pot decât să mă rog la Dumnezeu să mă lase să mă bucur cât mai pot de fiecare zi din viața pe care mi-a hărăzit-o.

Aura B. Lupu

Vi s-a întâmplat vreodată să fiți între oameni și totuși să vă simțiți singuri?
Să vă întrebați : „Ce naiba fac io aici?”.
Și să simți impulsul să fugi. Să pleci. În vârf de munte, unde să n-auzi decât vântul și păsările.

Sau pe-o plajă pustie unde să fi doar tu, valurile, marea și pescărușii.
Am des sentimentul ăsta.
Iar azi l-am avut cu siguranță. 
Deși cred că mai urâtă ca bătrânețea nu-i decât singurătatea, am des momente în care vreau să fiu singură. Io cu mine. Și gândurile mele.
Mi-e greu să explic. Până și soțului meu care mă cunoaște și pe dinăuntru și pe dinafară nu-i pot spune.
Dar după câte o zi ca și cea de azi, când vezi mizeria umană în toată „splendoarea” ei, nu vrei decât să fugi.

Să te ascunzi. Și să plângi.
Oare la atât se reduce în final viața noastră? Să așteptăm…

Vezi articolul original 247 de cuvinte mai mult

Reclame

4 gânduri despre „Singurătate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s