Bunica a fost cea care mi-a povestit prima oară despre Moș Nicolae.

Și am crezut fiecare cuvințel.

Că s-a întâlnit cu el pe uliță, noaptea, când se întorcea de la tușa Cheță, dar n-a știut atunci cine era. Că-i dăduse binețe, că era bătrân bătrân, cu barbă albă și cu-n sac în spate. Și chiar se minunase, ce căuta pe ulița satului la ora aia așa un bătrân, prin zăpadă, pe-un ger aspru? La cine mergea? Își făcuse griji să nu cadă în vreun șanț și să înghețe.

Când însă a doua zi dimineață, ne-am găsit ghetele pline, ne-am dat seama – și bunica și noi!- cine fusese. Moș Nicolae!

Mulți ani de-atunci l-am „pândit” prin florile de gheață desenate de ger pe geamuri, după ce ai mei adormeau, ca nu cumva să mă prindă că umblam ca fantoma prin holul înghețat numai în pijama și desculță, să nu fac…