– Ce să v-aducă mama? îi întrebam de fiecare dată când plecam, încercând să le abat gându’ și tristețea de la plecare…
– Cutio dior mami, c-a fost tare bună aia ce ne-ai adus-o când ai venit, mi-a răspuns odată Vlad.
– Ce să-ți aduc??? că nu m-am prins din prima ce-a vrut să zică.
– Ciocolată din aia bună, c-un elefant pe ea, „Cutio dior„, mi-a repetat el, mai hotărât.
Am început să râdem toți, în timp ce el ne privea mirat. Côte d’Or, adică.
Prima oară când m-am întors din Belgia, ia ghiciți de ce îmi era plină geanta (valiză n-aveam încă, pe atunci)? Ciocolată. De toate felurile. I-am lăsat pe ei să o deschidă în timp ce io le pândeam reacțiile. Reacții mult dorite și mult așteptate. Unul din jurămintele mele ăsta fusese.
După revoluție se deschisese primul chioșc, la Arta, iar vitrina lui era burdușită cu batoane de ciocolata fel de fel: Snikers, Mars, Milky Way. Iar de fiecare dată când treceam pe-acolo, pașii lor erau mai rari, mai șovăielnici… Priveau cu jind iar io-i priveam cu jale, știind că nu am bani destui. Iar inima mi de strângea…
– Așa-i, mami, că odată o să avem bani mulți și-o să ne cumpărăm și noi? întreba plin de speranță Vlad.
– Da mami, o s-avem atâția bani c-o să vă cumpăr câte vreți și-o să mâncați pân-o să vă doară burta! le răspundeam cu vocea sugrumată de lacrimile pe care încercam să le-nghit.
Mă strângeau mai tare de mână și treceam pe lângă chioșc cu inimile pline de speranță, iar pașii deveneau mai hotărâți.

Deși nu-i lângă mine (prima oară-n 11 ani!), deși inima mea-i plină de dor și-mi doresc să-l văd, să-l strâng în brațe, ceea ce simt el știe. Ceea ce-i doresc, la fel. 

La mulți ani, Vlad-Andrei!
Cu drag,
mama.

28/11/2018
Hamme.