Côte d’Or

E prima oară în 11 ani când nu-i lângă mine de ziua lui.
Deși încerc să mă îmbărbătez gândindu-mă la cât de bine-i este în Viena și la cât de mult îi place acolo, inimuca asta a mea încăpățânată nu vrea s-asculte și se strânge. De dor…
Crezi și speri că odată ce-s mari și pe picioarele lor și grijile pentru ei scad.
Că no, sunt maturi și-s capabili să-și poarte singuri de grijă.
Capabili îs da’ tu tot nu poți să nu te gândești constant la ei. Oare ce-au mâncat? Oare s-au îmbrăcat bine? Oare noaptea când se dezvelesc în somn nu le este frig?
Știu, griji inutile și ridicole. Dar io una nu pot să nu le am.
Și-o să le am – ca mamă – pân-o să mor, la fel de inutile și la fel de ridicole…

– Ce să v-aducă mama? îi întrebam de fiecare dată când plecam, încercând să le abat gându’ și tristețea de la plecare…
– Cutio dior mami, c-a fost tare bună aia ce ne-ai adus-o când ai venit, mi-a răspuns odată Vlad.
– Ce să-ți aduc??? că nu m-am prins din prima ce-a vrut să zică…
– Ciocolată din aia bună, c-un elefant pe ea, „Cutio dior”, mi-a repetat el, mai hotărât.
Am început să râdem toți, în timp ce el ne privea mirat…
Côte d’Or, adică…
Prima oară când m-am întors din Belgia ia ghiciți de ce îmi era plină geanta? (valiză n-aveam încă, pe atunci).
Ciocolată. De toate felurile. I-am lăsat pe ei să o deschidă în timp ce io le pândeam reacțiile.
Reacții mult dorite și mult așteptate.
Unul din jurămintele mele ăsta fusese.
Când după revoluție se deschisese primul chioșc – la Arta, vitrina lui era burdușită cu batoane de ciocolata fel de fel: Snikers, Mars, Milky Way…
Iar de fiecare dată când treceam pe-acolo pașii lor erau mai rari, mai șovăielnici…
Priveau cu jind iar io-i priveam cu jale, știind că nu am bani destui. Iar inima mi de strângea și-atunci…
– Așa-i mami că odată o să avem bani mulți și-o să ne cumpărăm și noi? întreba plin de speranță Vlad.
– Da mami, o s-avem atâția bani c-o să vă cumpăr câte vreți și-o să mâncați pân-o să vă doară burta! le răspundeam cu vocea sugrumată de lacrimile pe care încercam să le-nghit.
Mă strângeau mai tare de mână și treceam pe lângă chioșc cu inimile pline de speranță iar pașii deveneau mai hotărâți.

Deși nu-i lângă mine (prima oară-n 11 ani!), deși inima mea-i plină de dor și-mi doresc să-l văd, să-l strâng în brațe, ceea ce simt el știe. Ceea ce-i doresc, la fel. 

La mulți ani Vlad-Andrei.
Cu drag,
mama.

28/11/2018
Hamme.

Reclame

3 gânduri despre „Côte d’Or

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s