„Marți”

La Dej e zi de piață.
Parcă și văd forfota, lumea multă pe centru, coada de la covrigăria lui Gigi (mmm, îmi curg balele ca la Edi numa’ când mă gândesc la covrigii ăia cu vișine!), agitație, mașini multe, claxoane, înjurături… Cu alte cuvinte, viață.
Cel mai tare-mi plac „tantile” ce-aduc să vândă la piață ce mai au și ele pe-acasă : ouă, lapte, caș sau vreo legătura de ceapă și usturoi…
Stau cuminți, nu se bagă-nseamă și-o urmă de rușine licărește în ochii lor bătrâni…
Și-atunci știu. Nu mai au bani de pâine… sau de medicamente.
Pensia lor minusculă s-a dus deja pe curent, lemne și-o parte din medicamente. Pentru că de cele mai multe ori, chiar și compensate, nu și le pot permite pe toate câte le-a prescris domn’ doctor…
Și vin la piață cu ce pot. Cu ce mai au.