I.O.

„Eu am făcut. Eu am realizat. Eu sunt atât de mândru(ă) de mine!”.

Și începem să ne lovim cu pumnul în piept, să ne mulțumim noi nouă, să ne felicitam noi pe noi și să defilăm, afișăm și fluturăm cât de extraordinari și minunați suntem.

Lume-lume ia priviți la mine cine sunt!

Și batem toba exact ca pe vremuri când doboșaru’ satului anunța veștile iar lumea se-aduna ca la urs să vadă ce-i.

Și-i un mare fîs. 😜

Am căzut și eu în capcana asta. În toate cursurile, cărțile și articolele de dezvoltare personală chiar ești îndemnat s-o faci. E tentant și îți dă un sentiment de bine. Însă, ca orice capcană, în cele din urmă doare.

Bravo ție c-ai făcut și-ai realizat. Da’ mai lasă și pe alții să îți spună asta, pentru că dacă doar tu o faci, începe să sune-a laudă de sine, ce nu miroase-a bine… 😉 și cam începe să pută.

Felicitări că ești atât de fenomenal(ă) dar omiți un „mic” amănunt: să dai credit celor de la care te inspiri (asta ca să mă exprim elegant și să nu-ți spun de la obraz că furi idei, furi vorbe, furi cam tot ce se poate și le folosești cu nerușinare și ostentație de parcă tu ai inventat gaura la covrig). 😉

Suntem minunați și extraordinari cu to(n)ții (vorba lui Adi, poftim, îi dau creditul meritat 😀🤩) și debordăm de-atâta înțelepciune și vorbe de duh. Ce scrie cineva azi, hop mâine apare și la mine (poate nu chiar mâine, că-i prea bătător la ochi, ci poimâine) c-aș fi scris.

Sunt de acord să te inspiri, să mai vezi ce scrie și altcineva. Dar să iei ce-au scris alții și să „adaptezi”, să modifici un piculeț pe ici pe colo și-apoi să te bați cu pumnu-n piept că „Uite ce idee măreață mi-a venit!” hai sictir! Se numește plagiat. Nu-i nicidecum autenticitate și nici unicitate. E furt. Punct.

Dacă eu n-am trăit povestea pe care am citit-o (sau am auzit-o) la alții, de ce pana mea să scriu despre asta? Doar ca să par c-aș fi atotștiutoare? Nu-s.

O chestie ce deja îmi sare-n ochi (și-i chiar amuzant) e să văd – și să aud – că toți au devenit brusc ardeleni. Apoi că mi-s munteni, că mi-s moldoveni, nu contează, toți folosesc „fain” și „musai” – ca de voie bună!😜 Bravos națiune! (I.L.Caragiale, da?).

Da, suntem minunați și extraordinari cu to(n)ții, dar fără unicitate și autenticitate suntem nimic. Și, mai ales, fără un piculeț de smerenie. Este foarte fain 😜😀 și bine să ne aplaudăm și să ne felicitam noi pe noi. E o modă, e un trend să facem asta, „Mă iubesc și mă accept așa cum sunt”, „Iubirea pornește în primul rând cu mine însu(ă)mi”, bla, bla, bla, dar io zic că un pic de înfrânare n-ar strica. Decență. Pudoare. Modestie.

??? Le mai știe cineva? Le mai pomenește măcar din când în când???

A, încă ceva. Când povestesc în privat ceva cuiva, păi măi nenicule(ă) nu da copy-paste la ce ți-am scris și nici nu afișa (sau spune altora) ce ți-am povestit io în privat FĂRĂ acordul meu, ca să te lauzi tu cu mine, că e al naibii de urât. Încălcarea confidențialității nu-i chiar etic, da?

Și încă ceva, ca să deșert sacul ăsta odată: ajutorul PLĂTIT nu-i chiar ajutor. Dacă ți-am dat bani e serviciu plătit și-atât. Tu ți-ai făcut meseria, io ți-am dat banii. Exact ca și atunci când plătești instalatorul să-ți repare țeava spartă de apă. După ce ți-a reparat-o și i-ai plătit serviciul oferit, de fiecare dată când pornești robinetul nu-l suni să-i mulțumești că ți-a reparat țeava, nu? „Quid pro quo”. Atât.

Hai să nu ne dăm mai catolici decât Papa.

Și nici să nu ne mai credem altceva decât suntem.

Io mi-s io.

Și cam atât.

V-am țucat!

With love,

Aura B. Lupu

Hamme,

10/11/2018

 

Reclame

6 gânduri despre „I.O.

    1. Mulțumesc frumos Potecuțo. Și pe asta-i nimerit-o, 🙂 dar spre norocul meu supărarea-mi trece repede, scriu și gata 😉 însă am văzut tare multe nedreptăți și plagiat și copiat și etică încălcată fără nicio mustrare de conștiință și-a fost musai să glăsuiesc o țîră. 😉 Te țuc cu drag. ❤

      Apreciat de 1 persoană

  1. Am dat apreciere articolului pentru că este bine scris, dar trebuie să precizez că mi-a lăsat o stare confuză. Și mă explic imediat:
    Citez din Delavrancea: ,„Și marea răscolită ridica talazuri…cât omul de înalte”. Nu încerc să ghicesc sursa acestei răscoliri dar cum se întâmplă la efectul domino, m-am lăsat răscolit la rându-mi…
    Pentru că IO nu sunt ardelean, sunt muntean, dar ardelenii îmi plac, așa cum îmi plac și moldovenii și oltenii și mi-e drag de mor să le împrumut unele vorbe sau expresii. De ce nu? Am luat noi „mișto”-ul de la țigani, iar acum să nu ne atingem de „fain”-ul ardelenesc? Nu suntem români cu toții? Că doar „n-o fi cu bănat”…(de la Eminescu, moldoveanul, zicere).
    Sau ideile…Citesc un articol aici, unul dincolo…Citesc cu plăcere și chiar apreciez. Amintirile lor frumoase îmi provoacă și mie alte amintiri…pe care le scriu. Ale mele. O fi și ăsta un fel de plagiat?
    În urmă cu vreo două săptămâni, chiar ați avut un articol care mi-a inspirat propria povestire…dar n-am mai apucat să o duc la sfârșit. Începea așa: …„Articolul doamnei Aura, Efectul Gloria, mi-a adus aminte de…
    Acum acea povestire nu-și va mai vedea sfârșitul never more…

    Apreciat de 1 persoană

    1. 🙂 IO scriu, cum deja cred că ați văzut, din ceea ce trăiesc. Și evident că și postarea asta a fost inspirată dintr-o întâmplare petrecută și simțită pe propria piele. 🙂
      N-am absolut nimic împotrivă în a te inspira, a te documenta sau a cita pe cine vrei, cum să nu o faci? E materia primă pe care toți o folosim (și eu o fac, bineînțeles 😉 ).
      Dar aici în articol făceam referire la cei care îți fură pur și simplu postare după postare, cuvinte după cuvinte, ce azi văd la tine, mâine apare la ei ca și ideea lor, fără să facă referire la sursa folosită. Sau și mai grav, să folosească ceea ce le-ai scris în privat și era confidențial ca reclamă pentru ei, să-și aroge ideile și cuvintele tale. Și, cireașa de pe tort, să mai și spună cât te-a ajutat, când tu de fapt i-ai plătit bani serioși. 😉
      Cât despre folosirea fain-ului și musai-ului ardelenesc, n-am nimic împotrivă, Doamne ferește, ba-s chiar mândră 😉
      Era doar o formulare a unei mici nedumeriri…
      De ce nu s-au folosit și ÎNAINTE de-a prinde atât de bine la public? 😉
      Nu vă lăsați împiedicat de o postare – și de-o trăire care-i doar a mea – să finalizați o povestire. Ar fi păcat și m-aș simți prea vinovata. 😦
      Fiecare cu trăirile lui în fond, nu?
      Vă mulțumesc și vă țuc! ❤

      Apreciat de 1 persoană

      1. Am șters-o sub impulsul momentului… Acum îmi pare rău. Mai e pe acolo…în cotlonul minții. Dacă timpul îmi permite, o rescriu. Îmi pare bine că ardelenii și muntenii s-au reînfrățit din nou. În zilele acestea oricum am o stare foarte puternică de frățietate patriotică. Așa cum se spune că nu vezi pădurea de copaci, când te depărtezi, fizic vorbind, când trăiești în afara graniței, țara o simți și o iubești deosebit… o vezi întreagă, „dodoloață” și îți vine să o strângi în brațe. Pe ea și pe toți românii care întregesc HORA ei. Vă sărut dreapta

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s