Cei care aveți animale de companie o să știți direct despre ce scriu io acum.
Cei care n-au, s-ar putea să spună că exagerez. Dar nu-mi pasă.
Exagerat sau nu, o să declar acum și pentru totdeauna că-mi iubesc animăluțul ca pe propriul copil.
Am avut dintotdeauna o legătură mai specială cu animalele.
Ba la un moment dat mă gândeam să mă fac veterinar. Bine că n-am făcut-o. N-aș fi rezistat. Mi s-ar fi rupt inima de prea multe ori…
Am dresat porci (să-i vedeți ce fain săreau pe picioarele din spate ca și cățeii!), scroafa de 100 de kile venea în casă după mine, urca scările, și s-opintea și se-ndesa să intre pe ușa strâmtă, da’ tăt mă urma! Ș-apoi să vezi veselie, când dădea să fac-un „tornero” dărâma tot. Masă, scaune, oale, găleata lui moșu’ cu grăunțele desfăcate…
O-ncasam pe coajă și io și scroafa de tătă strada…
Vezi articolul original 688 de cuvinte mai mult
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui Poteci de dor Anulează răspunsul