Curaj

Aura B. Lupu

Întotdeauna când am simțit că mi se cam termină bateriile și corăbiile mi se îneacă, a fost musai să ies din casă. Chiar dacă plouă și bate vântul, chiar dacă în pădure noroiul e mare, eu am nevoie de natură ca să ajung iar pe linia de plutire.

E foarte greu să faci pasul ăsta câteodată, când nu-ți vine să ieși din casă și tot ce vrei e să stai toată ziua în halat și papuci, la adăpostul casei tale, fără să vrei să vezi și să auzi pe nimeni, singură cu tristețea ta, cu lacrimile, cu durerile și cu bolile tale. Neînțelese atunci parcă de nimeni. Boli pe care nici nu îndrăznești să le recunoști în fața nimănui, de parcă ar fi o rușine. De parcă ar fi cuvinte interzise.

Depresie, burn-out, PTSD, fibromialgie, sindromul cutare sau cutare, nu le pomenește nimeni, nu suferă nimeni de ele, toți sunt…

Vezi articolul original 209 cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s