Vineri, 02.03.2018.

Lună plină. Și-un frig de-ngheață pietrele. Un ger năprasnic și-un vânt mușcător ce-l face simțit de două ori mai tare. Un frig cum eu aici n-am mai simțit niciodată. Care mi s-a cuibărit în trup. Și-n suflet… Soarele s-a dus iar cerul e-mpânzit de nori. Atmosferă grea. De Bacovia. Plumburie. Apăsătoare. Aș vrea să scriu ceva vesel. Frumos. Luminos. Credeți-mă. Chiar aș vrea. Da’ nu-mi vine. Nu azi.

Vineri. Zice-se, ziua răstignirii. Fiecare amintire o simți ca și-un cui. Bătut în palme. Și în tălpi. Și-n fiecare bucățică din trupul tău. Fiecare avem o cruce de dus. Fiecare luptăm cu proprii demoni. Fiecare ducem câte-o bătălie. Sau mai multe. Însă… nu putem judeca. PE NIMENI. N-avem dreptul ăsta. Să spunem că lupta noastră e mai crâncenă, durerea mai mare iar crucea mai grea… n-avem de unde știi. Și nici n-avem dreptul s-o spunem. Pentru că fiecare-și știe povestea…