Veselia, râsul din tot sufletul și optimismul, bucuria și recunoștința, făcutul hazului de necaz, pe mine m-au ajutat de nenumărate ori. M-au salvat. M-au adus înapoi pe linia de plutire.
Să fii mucalit, să știi să stârnești zâmbete și să aduci bucurie în sufletul oamenilor este remarcabil. Este o calitate extraordinară.
Și simplă.
Primul lucru care pe mine m-a uimit când am venit în Belgia acesta a fost: zâmbetul oamenilor de pe stradă. Care chiar dacă habar n-aveau cine sunt, îmi zâmbeau.
Imaginați-vă că-i o zi aiurea, ploioasă și rece iar tu te-ai trezit cu fața la cearceaf, ești fără chef, fără vlagă și fără „zvâc”.
Mergând pe stradă, abătut și cu privirea tristă, întâlnești o persoană care-ți zâmbește larg, de parcă i-a răsărit soarele pe față. 🌞
Ce faci? Îi zâmbești în mod automat înapoi, nu?
A doua persoană, la fel. Îți zâmbește, îi zâmbești. Și-ncet încet simți…
Vezi articolul original 81 de cuvinte mai mult
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu