Drama

Doamne cât de bine-mi pare!
Citind postările unei scriitoare care mie-mi place de nu mai pot, am avut o străfulgerare. Cât sunt io de norocoasă, Doamne! De ce? Scrie extrem de bine, da’ după fiecare rând îmi vine să plâng iar în fiecare postare are-o fatalitate și-o plângere mută. Jelește. Viața, copacii, pasările…
Da’ io nu vreau bre să le jelesc! Nu vreau s-aștept inertă să mor că no, toți într-acolo ne-ndreptăm și-i inevitabil.
Bine, bine, înțeleg că nu-s nemuritoare da’ decât să caut cu
lumânarea în orice-ntâmplare un dor și la fiecare clipă să-i plâng efemeru’ mai bine mă bucur.
Mai bine sar într-un picior, îmbrățișez copacii, încerc să prind fluturii și să fluier păsările…

Mai bine când Adi doarme îi bag degetu-n nas (și urechi!), îl gâdil cu o pană-n tălpi și mă zgâiesc la el de la un centimetru depărtare. 
Mai bine întru tiptil pe ușa din spate și sperii băieții, care cu căștile pe urechi n-au habar că mama lor zăhăită umblă-n patru labe prin casă doar ca să le strige-un „BAU!” și să-i facă să râdă.

Mai bine mă dau pe față cu câte-o mască de aia verde și le-apar în vizor țipând: „No hai dă un pupic la mama!”.


Hai să nu ne mai luăm atâta în serios. Hai să nu ne pierdem umorul, veselia și bucuria de-a trăi. Hai să nu mai fim atât de „inevitabili” și fataliști.
Vreți bucurie? Oferiți bucurie. Vreți fericire? Fiți voi fericirea cuiva. Vreți zâmbete? Atunci nu vă mai încruntați.
Opriți-vă pentru o clipă din lamentări. Din plângeri de milă. Din văitături și scâncete. Și încercați să fiți entuziaști. Bucuroși. Fericiți.
În noi crește ceea ce hrănim.
Dacă hrănim întunericul n-avem cum să vedem lumina.
Dacă alimentăm fricile, tristețile și îndoielile, n-avem cum să emanăm bucurie și optimism.
Sunt oameni atât de prinși în propriile lor drame și scenarii create, încât nu mai știu cum să iasă din ele. Și ce-i mai trist e că atrag și pe alții în ele.
Așa că oricât de mult mi-ar plăcea cum scrie tanti scriitoarea, io o s-o ocolesc…
Pentru că nu mai vreau să fiu tristă. Nu vreau să-mi pierd lumina. Nu vreau să trăiesc drame. Nici pe-a mele da’ (mai ales!) nici pe-ale altora. 
Eu vreau bucurie.
De tristeți m-am săturat.
Vreau lumină.
Am stat prea mult în întuneric.
Vreau fericire.
Pentru c-am avut destule supărări.

Voi?
Ce vreți?

Cu dragoste,
Aura B. Lupu

drama

Reclame

Un gând despre „Drama

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s