Drama

Doamne cât de bine-mi pare!
Citind postările unei scriitoare care mie-mi place de nu mai pot, am avut o străfulgerare. Cât sunt io de norocoasă, Doamne! De ce? Scrie extrem de bine, da’ după fiecare rând îmi vine să plâng iar în fiecare postare are-o fatalitate și-o plângere mută. Jelește. Viața, copacii, pasările…
Da’ io nu vreau bre să le jelesc! Nu vreau s-aștept inertă să mor că no, toți într-acolo ne-ndreptăm și-i inevitabil.
Bine, bine, înțeleg că nu-s nemuritoare da’ decât să caut cu
lumânarea în orice-ntâmplare un dor și la fiecare clipă să-i plâng efemeru’ mai bine mă bucur.
Mai bine sar într-un picior, îmbrățișez copacii, încerc să prind fluturii și să fluier păsările… Mai bine când Adi doarme îi bag degetu-n nas (și urechi!), îl gâdil cu o pană-n tălpi și mă zgâiesc la el de la un centimetru depărtare. 😜
Mai bine întru tiptil pe ușa din spate și sperii băieții, care cu căștile pe urechi n-au habar că mama lor zăhăită umblă-n patru labe prin casă doar ca să le strige-un „BAU!” și să-i facă să râdă. Mai bine mă dau pe față cu câte-o mască de aia verde și le-apar în vizor țipând: „No hai dă un pupic la mama!”.
Hai să nu ne mai luăm atâta în serios. Hai să nu ne pierdem umorul, veselia și bucuria de-a trăi. Hai să nu mai fim atât de „inevitabili” și fataliști.
Vreți bucurie? Oferiți bucurie. Vreți fericire? Fiți voi fericirea cuiva. Vreți zâmbete? Atunci nu vă mai încruntați.
Opriți-vă pentru o clipă din lamentări. Din plângeri de milă. Din văitături și scâncete. Și încercați să fiți entuziaști. Bucuroși. Fericiți.
În noi crește ceea ce hrănim.
Dacă hrănim întunericul n-avem cum să vedem lumina.
Dacă alimentăm fricile, tristețile și îndoielile, n-avem cum să emanăm bucurie și optimism.
Sunt oameni atât de prinși în propriile lor drame și scenarii create, încât nu mai știu cum să iasă din ele. Și ce-i mai trist e că atrag și pe alții în ele.
Așa că oricât de mult mi-ar plăcea cum scrie tanti scriitoarea, io o s-o ocolesc…
Pentru că nu mai vreau să fiu tristă. Nu vreau să-mi pierd lumina.Nu vreau să trăiesc drame. Nici pe-a mele da’ mai ales nici pe-ale altora. 
Eu vreau bucurie.
De tristeți m-am săturat.
Vreau lumină.
Am stat prea mult în întuneric.
Vreau fericire.
Pentru c-am avut destule supărări.

Voi?
Ce vreți?

Cu dragoste,
Aura B. Lupu

drama

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s