Popa

Întâmplările care m-au făcut să mă gândesc într-un alt fel la Doamne Doamne au fost multe. Și fiecare m-a adus parcă tot mai aproape, de EL…   
Dacă pe la 18 ani credeam și nu prea, înțelegeam dar mai mult nu, pe la 25-27 ajunsesem să nu cred -mai- defel.
Da, io nu pot susține sus și tare și declara ferm c-am crezut neîntrerupt într-o divinitate sau o formă superioară care tună și fulgeră, ne mână și ne-aduna și ne trimite în sus sau jos după pofta inimii și toanele măriei-sale.
Asta până când s-a petrecut întâmplarea ce v-am împărtășit-o deja despre Nicula.  😇
A fost un moment de răscruce. Din acel moment am crezut cu tărie și ferm că da, cineva acolo sus ne iubește. Și ne veghează. Și ne-ndrumă… 😇😇😇
Momentul în care am simțit în mănăstire, în plină iarnă, în tot amestecul ăla greu de lumânări, naftalină, respirații cu aromă de usturoi și ceapă, un miros proaspăt de primăvară și flori, a fost hotărâtor.
E drept c-am mai avut momente oscilante dar de fiecare dată cineva mă atenționa. Mai blând, mai ferm, mai cu câte-un șut în cur și-un pui de boală, primeam semne de fiecare dată când o luam pe arătură, că no, omu-i om și-i păcătos și-i în natura noastră să tooot cercetăm și să-ncercăm marea cu deștu’.
Ce m-a făcut să scriu azi despre asta?
Ca de obicei, o amintire faină. 🙂
Povestea începe acum vreo 15 ani, când am ajuns (cam trasă de mânecă și-mpinsă de la spate) la un popă…
A fost o întâlnire decisivă în s-a creat o relație și-o conexiune care dăinuiește până-n ziua de azi. Nu-mi cereți să explic că nu pot. Au fost atât de multe „potriveli” și-atât de multe coincidențe, dacă vreți 🙂 ce n-au făcut decât să sudeze și să-ntărească această legătură pe care eu și soțul meu o simțim (chiar și după atâția ani!) specială.

Prima întâmplare care mi-a aprins beculețele și mi-a făcut pielea găina a fost când cineva a-ncercat sa ne fraierească de vreo 400 de euro. Bani plătiți efectiv cu lacrimi și sânge. Munceam pe brânci și-nduram doar io știam ce pentru banii ăia, așa că 400 de euro erau pentru mine o sumă imensă. Când mă gândeam prin ce trecusem și ce răbdasem ca să-i am la întoarcerea în România, sau ce trebuia să plătesc și să cumpăr copiilor de banii ăștia, vă dați seama că reprezentau enorm. Iar părerea de rău după ei era și mai și.
Ne-am dus la popa-l nostru. Oricum mergeam de fiecare dată când veneam și plecam din țară la el, da’ acum i-am povestit și ce pățisem (că na, îmi stătea pe suflet întâmplarea). Îmi amintesc c-a zâmbit și cu vocea lui domoală ne-a zis: „Las’ c-a da bunu’ Dumnezeu o rezolvare. Mergeți acasă liniștiți și-n fiecare seară ziceți pe lâng-un „Tatăl nostru” și-o „Născătoare” și rugăciunea asta, că ‘oi zice-o și io. Și-ți vedea…”.
Și-am văzut… La nicio săptămână omu’ a venit cu banii înapoi. Ne-a cerut iertare și ne-a spus că de când luase banii nu dormise o noapte, că parcă-l ardeau cearceafurile și patul îl simțea în flăcări. Că nu mai putea mânca și nu se gândea decât la cum să ne înapoieze banii… Coincidențe, dacă vreți… 🙂

Când mi s-a declanșat boala și plângeam singură-n bucătărie (încă nu știam care-i baiu’ sau ce boală am) îmi sună telefonul. Număr necunoscut, de România. Printre suspine am răspuns. Ia ghiciți cine era? Popa. Care nu mă sunase niciodată până atunci, mă-ntreabă direct : „Ia zi tu la tata ce-ai pățit?”. Am început să bocesc mai tare… Era la 2000 de km distanță, da’ știuse că ceva nu era în regulă cu „oița” lui… Coincidențe, dacă vreți… 🙂

La scurt timp după aia am găsit medicul specialist la care până-n ziua de azi sunt sub tratament, care m-a pus pe picioare și mă ține sub observație. Medic la care nu se ajunge ușor, decât cu recomandare și-al cărui număr mi l-a dat pur și simplu cineva, fără să-i cer ajutorul ci doar întâlnindu-l întâmplător mi l-a așezat în palmă… Coincidențe, dacă vreți… 🙂

Acu’ vreo 2 ani tot așa, mergem să ne-ntâlnim cu părintele nostru. Io de-abia așteptam să-i povestesc că ce și cum, ce simt, ce-am pățit, ce am nevoie, da’ dânsul ne taie macaroana și-ncepe să ne povestească ceva ce (io și bărbatul meu gândeam atunci) era ca nuca-n perete. No, ne despărțim, rămânem așa, un pic nedumeriți și venim acasă, la Belgique.
Exact ce ne povestise atunci popa, a declanșat de fapt toată tărășenia mea cu scrisul. Efectiv dintr-una-ntr-alta s-au legat toate din acel moment…Coincidențe, dacă vreți… 🙂

Și-s încă muuulte altele. Dar mă opresc aici.
Și vă îmbrățișez, cu drag, pe toți.
Da’ azi mai ales pe popa-l meu.
Coincidență? ‘om vedea. 😉

Cu dragoste,
Aura B. Lupu
20/06/2018

Preot

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s